Introducerea apei potabile în comuna Geaca

În această toamnă la Geaca continuă lucrările de gospodărie comunală. Zilele trecute s-a predat amplasamentul constructorului, în vederea începerii lucrărilor de extindere a rețelei de alimentare cu apă potabilă, în sistem centralizat, în satul Chiriș.

Lucrările presupun amplasarea unei conducte de transport pe o lungime de 2.69 km și a unei rețele de distribuție de circa 4,5 km. Finanțarea lucrărilor este asigurată din Fondul de întreținere, înlocuire, dezvoltare, constituit de Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

După finalizarea acestei investiții, dar și a celei aflate în plină desfășurare pe teritoriul satului Legii, Compania de Apă „Someș” va face demersurile necesare pentru preluarea acestora în sistemul zonal de apă. În acest fel, locuitorii comunei Geaca vor fi racordați la apă în sistem centralizat, din sursa Gilău.

Tot în această perioadă în comuna Geaca se lucrează la prelungirea conductei de apă  potabilă în satul Puini, după ce în anii trecuți astfel de investiții au fost realizate în  localitățile Lacu și Sucutard, dar și în centrul de comună.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut