Interviu cu DS Project Orchestra: Jazzificarea șlagărului românesc

DS (Dima Student) Project Orchestra începe să-și facă prezența din ce în ce mai des pe scenele clujene și naționale. Pornind de la un experiment muzical în pandemie, cu piesa „Spune-mi cine ești” de Semnal M, interpretată de Lorena Cernisov, DS Project Orchestra s-a mărit și a evoluat, ajungând în această vară să câștige Premiul Publicului la Jazz In the Park Competition și să aibă oportunitatea de a cânta la festivalul Jazz in the Park din septembrie. Orchestra a încântat publicul și la Opera Aperta în această vară și continuă să aibă concerte în diferite orașe din țară. Membrii orchestrei, printre care se numără soliștii Lorena Cernisov, Ioana-Maria Repciuc, Andrei Petruș, Casiana Lazăr, Silviu Murariu, precum și Ștefan Ilaș la trompetă, Claudiu Cebotari la trompetă, Benedeck Balazs la saxofon tenor, Cristian Munteanu la saxofon alto/clarinet, Pasha Fedotov la saxofon bariton/clarinet, Tamás Tóth-Fábián la bas, Darius Teglaș la trombon și Pocola Marc la tobe, sunt îndrumați de Dima Belinski, pianist, compozitor, aranjor și profesor la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca.

Care sunt începuturile DS Project Orchestra?

Dima Belinski: A început în pandemie proiectul. De asta denumirea a fost un răspuns mai sarcastic și haios la toată informația pe care ne-o livra DSP (Direcția de Sănătate Publică) zilnic. Eu zic că am vrut să aducem o conotație pozitivă denumirii. Am început cu două piese: Spune-mi cine ești de Semnal M, cântată de Lorena, făcută în condiții de pandemie, fiecare cu microfonul de acasă, apoi ne-am adunat și am făcut un mixaj bun, fără să înregistrăm în studio. A doua piesă a fost șlagărul După ani și ani, de la Compact. Acestea au fost piesele făcute online. Când ne-am revenit din pandemie am avut primul concert la Casa de Cultură din Cluj și am început să ne extindem.

Cum s-au alăturat ceilalți soliști și instrumentiști proiectului?

Dima Belinski: Am avut noroc pentru că eu sunt profesor la modulul de Jazz, iar studenții interesați de acest gen de muzică se înscriu la acest modul. Așa am reușit să cunosc mai mulți studenți talentați, mergând la concerte și ascultându-i, urmărindu-le postările pe rețele. Așa îmi dau seama cine se potrivește cu intențiile mele artistice. Când vine vorba de piesele vocale – tonalitatea, stilul – toate sunt mereu alese să se potrivească vocii solistului. Prin extinderea numărului de soliști – cinci la număr, am reușit să formăm și grupul backing vocals – atunci când linia vocală principală este susținută de un grup vocal.

Cum arată repetițiile a unei trupe formate din 14 membri? Ce provocări întâmpinați?

Lorena Cernisov (solistă): La început am făcut repetițiile separat pe grupuri – vocile și instrumentele. După care ne-am unit și am lucrat împreună. Ne înțelegem unii pe alții foarte bine. Cadrul nostru muzical este precum o familie. Trebuie să ne ascultăm, să nu gândim doar în calitate de soliști, ci și ca grup.

Claudiu Cebotari (trompetă): Și pentru noi, instrumentiștii, este la fel. Uneori suntem în calitate de soliști, dar de cele mai multe ori suntem parte de „pachetul” de suflători, care implică o disciplină riguroasă în ceea ce privește articulațiile, dinamica etc. Discutăm în pauze, depistăm aspectele la care trebuie să ne concentrăm mai bine, dar toate se rezolvă cu răbdare și înțelegere.

Dima Belinski: Membrii orchestrei devin din ce în ce mai buni și atunci sunt căutați și de alte formații. Toți își extind activitatea și devin implicați în diverse proiecte. Aici apar dificultățile, căci trebuie să programăm repetițiile și concertele pentru a se potrivi fiecărui membru.

Contribuiți toți la crearea melodiilor?

Claudiu Cebotari: Dima creează în totalitate aranjamentele pieselor.  Uneori, așa cum se și  întâmplă în jazz, avem momentele noastre stabilite pentru improvizație – acolo suntem pe cont propriu, și acolo avem posibilitatea să ne aducem aportul.

Dima Belinski: Eu am încercat, în primul rând, prin piesele pe care le-am făcut pentru soliștii vocaliști, să aduc în spotlight fenomenul șlagărului românesc. Așa cum fac americanii cu standardurile lor – acele piese cunoscute încă de pe la începuturile secolului trecut, care au fost și sunt reinterpretate în diverse maniere de către generații întregi de muzicieni de jazz. Acest fenomen de standard e ceea ce încercăm și noi să facem cu șlagărul românesc. Vrem ca aceste piese de popularitate românești să se cânte în cât mai multe stiluri. Se face acest lucru în România, unii alegând să reinventeze șlagărul într-o manieră pop, alții – techno etc (cred că există chiar și manele inspirate din aceste șlagăre). Ei bine, noi mergem pe varianta jazz, încercăm să jazzificăm șlagărul. Această formă de abordare s-a dovedit a fi primită foarte bine în concerte și în festivaluri, dat dovadă că am participat la Jazz in the Park Competition.

Care e proiectul de care sunteți cel mai mândri până acum?

Dima Belinski: Noi avem un proiect – DS Project Orchestra. Cu acest proiect facem spectacole de divertisment, în primul rând. La Jazz in the Park a fost o formație mai redusă, impusă de regulamentul concursului (a trebuit să restrângem formația la 9 persoane, iar atunci 4 soliști și un instrumentist au rămas pe dinafară). Tot Jazz in the Park impune, prin ceea ce fac de mai mulți ani, și un repertoriu de o anumită factură. Prin aceasta ne-a provocat să realizăm și un repertoriu potrivit anume pentru festival/concurs de jazz. Am apelat și la câțiva prieteni – compozitori, care ne-au adus pe pupitre câteva piese orginale pe care le-am cântat cu bucurie și, astfel, le-am promovat. Piesele semnate de Tibi Menyhart, Mihai Sorohan și Vaughn Roberts au fost foarte bine primite și de publicul clujean.

Chiar dacă nu vă încadrați 100% în muzica jazz, ați câștigat premiul publicului la Jazz in the Park Competition, deci nu cade îndoială că publicul a fost receptiv, ați făcut spectacol. Cum a fost a fost experiența pe scenă pentru tine, Ioana?

Ioana Maria Repciuc: Am pornit fără așteptări, dar pot să zic acum că nu mă așteptam niciodată la reacția atât de caldă și faină pe care a avut-o publicul. A fost o bucurie toată energia pe care am primit-o, dar și cea pe care am reușit să o transmitem. E foarte importantă nu doar energia dintre soliști sau cea dintre instrumentiști, ci fuziunea dintre cele două energii. Toți trebuie să ne înțelegem între noi și să comunicăm la un alt nivel. Ceea ce cred că reușim și o facem din ce în ce mai bine, căci timpul trece, noi ne cunoaștem din ce în ce mai bine și. Aș putea spune, suntem The Dream Team.

Cum vă promovați?

Ioana M. Repciuc:  În principal pe pagina de Instagram și încercăm să o creștem încet, încet. E interesant că nici eu nu am drive-ul de a mă promova, deși sunt artistă la bază și ar trebui să fac asta, mai ales acum că promovarea pe internet e în mare parte gratuită. Dar învățăm mult și din promovarea pe Instagram, primim propuneri, ne cunoaște lumea și suntem mult mai vizibili.

V-ați gândit la un viitor album, ce planuri/ proiecte mai aveți pe viitor?

Dima Belinski: Tot timpul sunt în lucru aranjamente noi. Chiar acum am terminat o sesiune de repetiții și am făcut prima citire la o piesă nouă, instrumentală, o piesă românească din zona folclorului Trandafir de la Moldova. Mi-a plăcut mult ce iese acolo. Vrem ca piesa să între în contribuția noastră la Jazz in The Park din septembrie, în Parcul Etnografic.

Toți sunteți studenți ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”?

Dima Belinski: Unii sunt proaspăt absolvenți, dar da, așa i-am cunoscut, toți au fost studenții mei. Noi vrem să mai creștem, să ajungem la un Big Band mare. Dar asta depinde și de ce studenți vin. Până anul trecut nu am avut un baterist și un basist care să se ridice la nivelul aranjamentelor, care nu sunt simple, aș zice eu. Am avut noroc că au venit Marc și Tamás. Ei sunt abia anul 2, deci pentru trei ani o să-i avem în preajmă. Nivelul muzicienilor crește de la concert la concert. Chiar azi am rămas surprins. Aranjamentul pentru Trandafir de la Moldova este, cred, cel mai complicat de până acum, dar prima încercare a decurs neașteptat de bine.

Ce muzică ascultați voi, care sunt modelele voastre artistice? V-ați gândit vreodată să includeți în repertoriul trupei câte ceva din preferințele voastre?

Andrei Petruș (solist): Eu mi-aș dori ca Dima să facă ceva în zona folclorului. Eu prin prisma acestui proiect am cunoscut blues-ul și jazz-ul cu adevărat și mi-ar plăcea să merg și eu pe linia asta, o fuziune între folclor-blues sau folclor-jazz.

Ioana Maria Repciuc: Eu am primit întrebarea asta de mai multe ori și tot timpul mi-a fost greu să răspund la ea pentru că niciodată nu cred că am avut un idol efectiv. Îmi place să ascult genuri diferite, pentru că, de fapt, jazz-ul asta e, o fuziune a unor influențe din  aproape toate genurile muzicale și să mă inspir. Mai mult decât să am un idol, îmi place să mă inspir și din muzica foarte nouă, nu neapărat cea care merge la radio, deci nu chiar atât de comercială, dar și din standardele jazz. Eu încerc să îmi creez un stil propriu din tot ce ascult și îmi place.

Lorena Cernisov: Nici eu nu pot să spun că am un idol anume. Dima Belinski m-a făcut să îndrăgesc tot mai mult muzica bossa nova. Dacă ar fi ceva ce aș vrea să includ pe viitor, ar fi să facem ceva în zona de gospel. Pe asta îmi fac și disertația și cred că ar prinde foarte bine și ar ieși ceva interesant.

Mara A. MUNTEAN

Foto: Nicu Cherciu