Intervenții ale pompierilor în peste 1.300 de situații de urgență

Peste 1.300 de situații de urgență au fost gestionate de pompierii militari, cursul zilei de joi și în noaptea de joi spre vineri.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, majoritatea solicitărilor primite de salvatori au fost pentru acordarea de prim ajutor, peste 800 de persoane primind asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD. Cele mai multe astfel de cazuri au fost gestionate în zona București – Ilfov (285 cazuri), urmată de județele Cluj (46 cazuri) și Mureș (43 cazuri).

Salvatorii au acționat și pentru stingerea a 30 de incendii, precum și în alte 236 de situații, în sprijinul comunităților. De asemeni, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 4 cazuri, pentru extragerea ocupanților din autoturismele implicate în accidente rutiere.

Pompierii au derulat misiuni și pentru limitarea și înlăturarea efectelor de vreme rea, acționând în sprijinul cetățenilor și autorităților locale în 17 localități din 7 județe ale țării (Argeș, Botoșani, Buzău, Iași, Prahova, Vaslui și Vrancea).

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut