Interpret gherlean prezent la Festivalul artei armenești de la Gheorgheni

Pentru trei zile orașul harghitean Gheorgheni s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare. Cu mic, cu mare, locuitorii comunității locale și oaspeții au fost părtași la cea de a XII-a ediție a Festivalului artei armenești, eveniment important în viața culturală a urbei, unde au avut loc diferite manifestări artistice și religioase.

La deschiderea festivalului a fost reprezentat și municipiul Gherla, fostul Armenopolis, prin dirijorul corului Catedralei Armenești, Molnár Árpád, care cu acest prilej a susținut un reușit concert de orgă, mult apreciat de mulțimea prezentă în frumosul lăcaș de cult din localitate. Menționăm că Molnár Árpád slujește de 12 ani Biserica Romano-Catolică din Gherla, iar de patru ani conduce și corul comunității armenești. Prezența domniei sale la acest mare festival al artelor constituie un moment de referință în activitatea sa ca muzician, în ultimii ani susținând mai multe concerte de orgă la Cluj-Napoca, Dumbrăveni și Gherla, ca să amintim doar ultimele apariții în viața muzicală din zona Transilvaniei. Numai la Gherla în acest an a avut două concerte de mare succes. Orga la care a cântat Molnár Árpád la Gheorgheni este unul din cele mai vechi instrumente de acest gen, având o vechime de 121 de ani. Chiar de aceea, pentru interpretul gherlean a fost o mare onoare să deschidă ediția a 12-a a festivalului din bazinul Gheorgheniului la această orgă de mare valoare.

În cadrul Festivalului artei armenești de la Gheorgheni au mai fost organizate programe artistice, vernisaj de expoziții, ateliere meșteșugărești, în ultima zi fiind resfințită frumoasa biserică armenească după lucrările de renovare efectuate în ultimii ani. Evenimentul din orașul harghitean a fost onorat și de ambasadorul Republicii Armenia la București, ES Sergey Minasyan, care în cuvântul său a remarcat valorile culturii și tradiției armenești în urbea din Secuime, unde mai sunt păstrate obiceiurile străvechi ale comunității locale.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut