Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu peste 30%

Aproximativ 75.300 de autoturisme noi au fost înmatriculate în România, în primele şapte luni ale anului, în creştere cu 33% comparativ cu înmatriculările efectuate în aceeaşi perioadă din 2017, în timp ce înregistrările de autoturisme rulate s-au diminuat cu 6,87%, până la 274.195 de unităţi.

Datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor arată că, în iulie 2018, cele mai multe solicitări noi au vizat mărcile Dacia, cu 4.808 de unităţi (creştere cu 41,45% faţă de iulie.2017), Skoda (1.345 unităţi, creştere cu 32,77%), Volkswagen (1.309 unităţi, creştere cu 12,55%), Renault (1.095 unităţi, creştere cu 36,02%) şi Ford (964 unităţi, creştere cu 26,51%).
Pe de altă parte, cea mai redusă frecvenţă a înmatriculărilor de autoturisme noi s-a consemnat la mărcile Subaru (6 exemplare), Ford-CNG-Technik (5), Mercedes-AMG (4), BMW (1), Lada şi Lamborghini (câte 3), Maserati (2), ARO, Bentley, Citroen-DS şi Tesla (câte o unitate).
În perioada ianuarie – iulie 2018, din totalul celor 75.278 de unităţi autoturisme noi înmatriculate în România, cele mai multe aparţin mărcilor Dacia (21.213 unităţi, creştere cu 45,98% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut), Ford (5.673 unităţi, creştere cu 16,73%), Opel (4.342 unităţi, creştere cu 57,43%) şi Hyundai (3.241 unităţi, creştere cu 47,72%).

S-au diminuat înregistrările de maşini second-hand

În primele şapte luni din acest an, înmatriculările de autoturisme second hand au ajuns la 274.195 de unităţi, în scădere cu 6,87% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior. Cele mai multe înmatriculări s-au înregistrat pentru mărcile Volkswagen (69.023 exemplare, scădere cu 10,28%), Opel (29.407 unităţi, scădere cu 21,05%), BMW (26.185 unităţi, creştere cu 1,72%), Audi (25.582 exemplare, scădere cu 0,54%), Ford (25.291 unităţi, scădere cu 14,36%), Mercedes-Benz (14.268 unităţi, scădere cu 3,85%), Skoda (12.452 unităţi, creştere cu 4,92%) şi Renault (11.792 unităţi, scădere cu 11,42%). Numai în luna iulie, au fost înmatriculate în România 15.210 de autoturisme noi, echivalentul unei creşteri de 34,19% faţă de acelaşi interval din anul trecut. În acelaşi timp, numărul autoturismelor rulate înmatriculate în iulie a ajuns la 39.401 exemplare, în scădere cu 4,21% în comparaţie cu aceeaşi lună din anul precedent.
Parcul auto naţional din România ajunsese, la începutul anului în curs, la peste 7,635 milioane de unităţi, în creştere cu 8,91% faţă de anul precedent.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.