Iniţiative edilitare la Bonţida

Prin pelegrinărie noastre în ţară, în multe judeţe avem ocazia să admirăm obiective gospodăreşti care respectă tradiţia arhitecturală locală. Asta am constatat ani de-a rîndul în Maramureş (frumoasele porţi de la intrarea şi ieşirea din localităţi!), dar iată că şi pe meleagurile noastre avem noutăţi în această privinţă.

Trecînd destul de des prin comuna Bonţida (chiar şi recent, cu ocazia  Zilei Comunei, manifestare culturală desfăşurată de astă dată în localitate Răscruci), mereu am semnalat originalele staţii de autobuz. Atît în centrul de comună, cît şi în localitatea Răscruci, prin grija Primăriei s-au amenajat, la fiecare punct de oprire a mijloacelor de transport, băncuţe acoperite, construite în stil popular autohton, aşa cum stă bine unor edili care respectă tradiţiile arhitecturii şi artei populare locale. Nu numai că sînt funcţionale (în caz de ploaie, călătorii au un acoperiş deasupra capului), dar sînt frumoase şi atrăgătoare.

O iniţiativă excelentă, folosită în slujba cetăţenilor. Avînd în vedere că din Bonţida foarte mulţi oameni fac navetă la Cluj-Napoca (în anii ′80, cu sutele!), aceste amenajări sînt rentabile şi binevenite. Chiar şi tăbliţele cu denumirea localităţii, la intrarea şi la ieşirea din comună, au acelaşi stil arhitectonic specific zonei.

Tot la Bonţida, denumirile de străzi poartă numele unor scriitori şi artişti români (cu datele naşterii şi morţii), o altă noutate în administraţia locală, pusă pe fapte mari şi în această vară. Ne gîndim aici la reamenajarea centrului istoric al comunei, despre care am mai scris recent în paginile ziarului nostru şi care prinde contur pe zi ce trece. Să nu uităm că la sfîrşitul lunii august, mai precis în zilele de 29 şi 30, aici au loc manifestările culturale ale unei noi ediţii a Zilelor Castelului Bánffy, cînd la Bonţida sosesc sute (sau poate mii!) de vizitatori din toată Europa (anul trecut au fost şi din Japonia).

Nu e totuna cum îţi primeşti oaspeţii, iar primarul comunei, Emil Cârhaţ, doreşte ca şi acum să fie la înălţimea aşteptărilor, aşa cum a fost mereu.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.