Incendiu la o un ansamblu de clădiri din Gherla

Trei autospeciale cu apă și spumă, o platformă pentru intervenții și salvări de la înălțimi, un echipaj SMURD din cadrul ISU Cluj și două autospeciale ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Gherla au intervenit luni seara pentru stingerea unui incendiu produs la o un ansamblu de clădiri cu funcțiuni mixte, situat pe strada Dejului din municipiul Gherla.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 18:50, iar în momentul sosirii acestora la fața locului erau cuprinse de flăcări acoperișurile a trei corpuri de clădire, în care funcționa o pensiune, alipite una de alta și o parte din încăperile situate la mansarda imobilului.

„Intervenția pompierilor a fost una dificilă, având în vedere că unul dintre corpurile afectate de incendiu era alipit de un bloc de locuințe cu patru etaje. O parte din locatarii blocului s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor, iar intervenția promptă a împiedicat extinderea focului la blocul de locuințe” – a anunțat ISU Cluj.

În urma incendiului au fost distruse acoperișul corpurilor de clădire pe o suprafață de circa 600 mp și trei încăperi situate la mansardele acestora. De asemeni, celelalte încăperi situate la mansardă au fost deteriorate de degajările de căldură, fum și scurgerea apei folosite pentru stingerea incendiului.

Nu au fost persoane rănite în urma acestui eveniment.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut