Incendiu de proporții la o fabrică de cauciucuri din Dej | Foto și video

Un amplu incendiu a izbucnit la o fabrică de cauciucuri din municipiul Dej. Complexitatea incendiului a făcut ca la fața locului să fie mobilizați pompieri din cadrul Detașamentului Dej, 1 Cluj-Napoca, Beclean și Turda.

În momentul sosirii pompierilor flăcările se manifestau cu violență. La fața locului au fost dislocate patru autospeciale pentru stins incendii, trei autoscări și un echipaj SMURD. Au fost solicitate o autospecială pentru stins incendii din cadrul Detașamentului Beclean a ISU Bistrița Năsăud și două cisterne cu apă ale Primăriei municipiului Dej.

„Preventiv a fost dislocat la fața locului și un echipaj SMURD, iar până în aceste momente nu au fost persoane care să solicite consult medical.
Operațiunile de stingere desfășurate la fața locului sunt solicitante pentru forțele de intervenție având în vedere că pereții halei și acoperișul prezintă pericol de prăbușire”, a anunțat ISU Cluj.

În acest context, ISU Cluj a transmis prin sistemul Ro Alert un mesaj prin care i-a îndemnat de locuitorii din Dej să lase libere căile de acces pentru accesul forțelor de intervenție și să-și ia măsuri de autoprotecție. De asemenea, s-a transmis să se închisă ușile și ferestrele, să se astupe gurile de aerisire și să nu se folosească sistemele de climatizare sau ventilație.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut