În ţara lui Costel sunt prea multe capre negre

Are ce are Ministerul Mediului din ţara asta cu vieţuitoarele care mai trăiesc pe aici. I se par prea multe. Mult prea multe. Şi, în consecinţă, ca un bun administrator ce crede că se află, vrea să le mai rărească. N-ar importanţă că fiinţele cu pricina nu fac rău nimănui, nu dăunează nici într-un fel, nimănui, nici oamenilor, nici agriculturii şi nici chiar ministerului în sine. Dacă simte un ministru sau altul că sunt prea multe dintr-un soi, purcede zor nevoie mare să le omoare. Metoda aleasă: vânătoarea. Soluţia: cotele de vânătoare.
Această preocupare nu datează nici de azi, nici de ieri, ci se pierde în negura ministeriatelor postdecembriste, indiferent de culoarea politică afişată de titulari, astfel că, şi din acest punct de vedere, nu mai poţi deosebi un ministru de altul. Sau de alta. Spre exemplu, anul trecut, onorabila Graţiela Leocadia Gavrilescu, care ocupa cu graţie fotoliul de la Mediu, a semnat un ordin ce stabilea, printre altele, o cotă de vânătoare de 400.000 de ciocârlii. Ce o fi avut doamna Graţiela cu ciocârliile este greu de spus. Poate nu-i plăcea cum cântă. Sau, poate, şi domnia sa, apreciază ciocârliile din punct de vedere culinar. Limba ciocârliei e considerată o delicatesă în mai multe ţări, în special în Italia, aşa că amatorii de asemenea delicii plătesc bani buni pentru a-şi procura materia primă, treabă de care profită atât unii administratori de fonduri de vânătoare, cît şi braconierii, care nu se sfiesc să masacreze populaţia de ciocârlii, deşi specia este în declin în Europa. Iar la noi, o pot face cu act de la stăpânire.
Nici măcar la un an distanţă, şi Costel Alexe, actualul titular de la Mediu, a ajuns la concluzia că avem prea multe ciocârlii şi a propus spre aprobare aceeaşi cotă de 400.000 de exemplare, asta deşi, prin această iarnă, susţinea că vrea să pună sub protecţie şi ciocârlia şi capra neagră.
Iată că am ajuns şi la caprele negre. Domnul ministru consideră că avem şi un surplus de capre negre, mai exact de 566 de exemplare, încredinţate vânătorilor pentru sezonul 2020 – 2021. Pe ce se bazează decizia domnului Costel Alexe nu se poate şti, mai ales că proiectul de ordin, aflat până vinerea trecută în dezbatere publică, nu conţine un “recensământ” al caprelor negre, ci doar împarte cotele pe asociaţii de vânătoare şi pe judeţe. Cele fruntaşe sunt: Vaslui – 118 exemplarte, Argeş – 116, Hunedoara – 71 şi Braşov – 66. Nu ştiu cât costă un trofeu de capră neagră, şi nici cât se plăteşte pentru o vânătoare la această specie, dar ştiu că, înainte de ’89, capra neagră era considerată “monument al naturii”, iar dacă omorai una singură te aşteptau ani lungi de puşcărie. Desigur, din ecuaţie trebuie scos fostul cârmaci al ţării, care nu se încurca de aşa ceva, dar asta e altă poveste. Poate că acum, în plină democraţie, mai există persoane care râvnesc la gloria cinegetică rezervată doar altora în vremurile trecute.
Încă ceva. Legea de înfiinţare a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, cunoscută şi sub numele de “DNA-ul Pădurilor”, nu a fost votată, în calitate de deputat, de Costel Alexe. După cum se pare, ministerul şi ministrul Mediului, în loc să se ocupe cu hoţii de lemne şi braconierii, se războieşte cu ciocârliile şi caprele negre.

Viorel DĂDULESCU

Articole din aceeasi categorie