În lumina memoriei marelui ierarh Mitropolitul Bartolomeu Anania

Vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania va fi comemorat la finalul lunii ianuarie, la împlinirea a şase ani de la trecerea sa la cele veşnice.

În memoria sa va fi organizată marţi, 31 ianuarie, la Muzeul Mitropolitan, o seară culturală, eveniment care va reuni personalităţi ale oraşului, dar şi credincioşi care doresc astfel să-i aducă un omagiu celui care a fost primul mitropolit al  urbei. Acest moment binecuvântat va oferi şansa unei întâlniri în duh de reculegere şi de rugăciune cu ierarhul şi omul de litere Bartolomeu Valeriu Anania, cel care timp de 18 ani a păstorit cu mult har şi dăruire Clujul şi pe care l-a marcat prin personalitatea lui. Programul serii va include două evocări ale ierarhului şi omului de litere Mitropolitul Bartolomeu Anania, pe care le vor face Mircea Muthu şi Lucian Bâgiu. Aceşti doi oameni de litere se vor întâlni într-un veritabil dialog al generaţiilor, în jurul  personalităţii Mitropolitului, care şi-a depăşit cu mult generaţia şi vârsta prin viziunile pătrunzătoare despre lume şi Biserică. Seara va continua cu vizionarea unui fragment de film comemorativ, realizat de actriţa Elena Ivanca, Michaela Ilea şi Adrian Olar, în parteneriat cu TVR Cluj.

Toate aceste momente vor fi însoţite şi de un recital muzical, susţinut de ALMA QUARTET, care le are în componenţă pe: Sonia Vulturar – vioara I, Teodora Buia – vioara a II-a, Andrada Călugăr – violă şi Diana Canteşanu – violoncel, şi care vor interpreta piese aparţinând unor compozitori precum Fritz Kreisler, Antonio Vivaldi, Serghei Rahmaninov şi Alexandr Borodin.

Seria de evenimente In memoriam Mitropolitul Bartolomeu va debuta luni, 30 ianuarie, de sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, cu slujba de pomenire oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei la Catedrala Mitropolitană din Piaţa Avram Iancu.

Un om al confesiunilor

Mitropolitul Bartolomeu rămâne în memoria celor care l-au cunoscut ca un om al confesiunilor, al revărsării sufleteşti spre ceilalţi. Era un om care se împărtăşea celor de lângă el, avea foarte mare încredere în oameni, chiar dacă nu de fiecare dată aceasta i-a fost răsplătită. Dânsul nu căuta în colaboratorii lui, doar simpli funcţionari, ci oameni cărora să li se poată împărtăşi. Şi nu puţine au fost momentele în care vorbea despre mama sa, despre anii de puşcărie sau despre experienţa americană, cu o fermecătoare sinceritate. Şi dacă acest popas la umbra mormântului său este un moment al evocărilor, aş dori să evoc politeţea sa desăvârşită, sinceritatea şi mai ales faptul că nu vorbea de rău pe nimeni.

Despre marea sa stăpânire de sine ne vorbeşte după amiaza zilei de 12 septembrie 2007, când la Bucureşti erau în plină desfăşurare alegerile de Patriarh, şi în care dânsul era desemnat candidat. În acel context destul de agitat, în care mulţi necunoscători ai vieţii bisericeşti făceau pronosticuri şi previziuni, dânsul şi-a petrecut toată după amiaza, până la întrunirea Colegiului Electoral Bisericesc, stând calm în fotoliul său din camera din Palatul Patriarhal, citind din Sfânta Scriptură cartea Iov şi mâncând struguri. Am înţeles atunci, mai mult ca oricând, că este un om care nu este ros de vanitate şi care a acceptat această competiţie de dragul celor care îl doreau Patriarh. Printr-o astfel de atitudine arăta că marile provocări din viaţa lui, inclusiv cele două detenţii, şi le-a asumat nu din interese proprii, ci pentru a-şi ajuta sau a nu-şi dezamăgi prietenii. A arătat că un om al Bisericii ştie  să îşi pună sufletul în mâna Domnului şi să Îl lase pe El să hotărască.

Şi, spre bucuria noastră, El a hotărât să rămână acasă, la Cluj.

Pr. Bogdan IVANOV

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.