În comuna Sânmărtin continuă modernizarea drumurilor

Deja dimineţile sunt reci, dar în comuna Sânmărtin nici vorba de sistarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor. Dimpotrivă, investiţiile în acest domeniu continuă şi în această perioadă, chiar dacă  iarna se apropie cu paşi repezi.

Zilele trecute, la primele ore ale dimineţii, primarul Ioan Fărtan ne-a dat o veste bună: prin grija Consiliului Judeţean Cluj au fost demarate lucrările de asfaltare a drumului Diviciorii Mari – Diviciorii Mici. Este vorba de o porţiune de 5 kilometri, care include şi bifurcaţia spre satul Măhal, o altă localitate componentă a comunei de pe Câmpie.  Totodată, se execută și plombări, burduşiri, reparaţii la calea de rulare,  aducerea la profil a acostamentelor, colectarea resturilor şi săparea de şanţuri de scurgere a apei.

Apropo de şanţuri, edilii comunei Sînmărtin au luat şi măsura curăţirii tuturor celor de pe marginea drumurilor din celer 8 sate componente. Au început încă din vară, când în localitatea Sâmboieni au fost betonate şanţurile de scurgere a apei  pe strada principală, urmând ca astfel de lucrări să fie realizate şi în celelalte sate. Norocul gospodarilor din Sânmărtin este că în această toamnă nu prea a plouat, deci nu au fost probleme cu inundarea terenurilor agricole sau a drumurilor de acces spre hotar.

În proiectul administraţiei locale figurează protejarea atât a suprafeţelor arabile, cât şi a drumurilor. Fiind vorba de drumurile de hotar, recent, în împrejurimile satului Sâmboieni a fost reabilitat drumul care duce spre zona „Fânaţe”, urmând ca în lunile următoare (desigur, totul va depinde de condiţiile meteorologice) să fie amenajate noi drumuri de hotar şi în vecinătatea localităţilor Cutca şi Ceaba.  Cu ocazia lucrărilor de la sfârşitul toamnei vor fi înlocuite şi câteva podeţe de pe drumul Diviciorilor. În vederea finalizării investiţiilor de la sfârşitul acestui an vor mai fi executate lucrări de completare a acostamentelor cu piatră spartă, precum şi noi marcaje rutiere.

În această toamnă, prin grija Primăriei comunei Sînmărtin a fost procurat un modern utilaj de deszăpezire (tractor dotat cu lamă), ce va ajuta mult la curăţirea zăpezii pe raza celor 8 sate. Conform obiceiului, edilii au depozitat şi însemnate cantităţi de materiale antiderapante, sare şi nisip.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut