Huedinul a finalizat asfaltarea drumului la Bolic, azi Cetatea Veche

Încă 12,8 km de drum asfaltat au fost finalizați și dați în folosință în proximitatea orașului Huedin. Prin terminarea acestui proiect investițional orașul are toate căile de acces modernizate spre localitățile din această zonă geografică Apusenilor și Sălajului.

La conferința de presă organizată de edilul orașului, dr. Mircea Moroșan, am reținut că acest proiect a fost derulat prin finanțarea obținută prin Programul Național de Dezvoltare Locală a cărei valoare a atins suma de 2.000.000 Euro.

De altfel, sublinia primarul orașului, practic este vorba de două drumuri principale ce unesc alte șapte drumuri secundare, cu șanțuri de scurgere și 110 podețe din fața imobililor.  Lungimea totală a acestor drumuri noi însumează cei 12,8 km dați în folosință în această săptămână premergătoare Sfintei Marii, prilej cu care Mircea Moroșan a mulțumit constructorului,  SC Capitalist ProdCom SRL, care a trebuit să realizeze o lucrare destul de grea datorită geografiei terenului. Chiar ing. Sorin Bona, antreprenorul bihorean, a recunoscut că traseul acestei investiții șerpuiește pe dealuri, văi și pădure, în timpul lucrărilor s-au descoperit 10 proiectile din al doilea război mondial, ridicate și detunate de serviciile de specialitate, iar lucrarea a adus pierderi societății din cauza scumpirilor fără precedent, din ultimul an,  a materialelor încorporate în cei aproape 13 km de asfalt, șanțuri, poduri și podețe. Vorbind despre importanța acestui drum, primarul Mircea Moroșan a mai spus că el ușurează deplasarea familiilor din acest cătun, numit Bolic, a ambulanțelor, ISU. Poliției, dar deschide chiar și un traseu turistic spre Cetatea Veche, o fortificație specifică perioadei hallstattiene, (prima vârstă a fierului 1150 – 450 î. Hr.), de formă elipsoidală, cu o lungime de 450 m și o lățime de 250 m., ocupând circa 13 ha. În scurta conferință de presă, edilul Huedinului a amintit și câteva din marile proiecte isprăvite în acest an, ce au darul de a spori confortul civic al orașului, între acestea se numără distribuția de gaz, extinderea și reabilitarea rețelei de alimentare cu apă și canalizare, derulat de Compania de Apă Someș S A, a cărei valoare este de 31.226.792,85 lei.

De curând a fost dată în folosință pista de biciclete Huedin – Sâncraiu, de peste 3 km, apoi amenajarea târgului pentru animale, amintind că se află în derulare importante lucrări de modernizare trotuare pietonale și șanțuri, un teren pentru iubitorii tenisului de câmp, reparație capitală la sala de sport, actualizare studiu de fezabilitate, asfaltarea altor drumuri și străzi ale orașului, prin intermediul Programului Național de Investiții Anghel Saligny și altele. Modernizarea acestui drum care nu a cunoscut nici o palmă de asfalt de când e lumea și pământul,  bucură nespus de mult comunitatea de aici care scapă de noroaie și mersul pe jos la școală și oraș, iar rețeaua de apă curentă și electricitate sporesc condițiile de viață a celor circa 200 de persoane ale cătunului Bolic, botezat, mai nou, Cetatea Veche, poate și datorită tradițiilor înrădăcinate, la care nu se prea renunță.

Dumitru VATAU

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut