Hramul Mănăstirii „Sfînta Macrina”

Surorile Ordinului „Sfîntului Vasile cel Mare” (OSBM) au sărbătorit duminică, 19 iulie, Hramul Mănăstirii „Sfînta Macrina” din Cluj-Napoca, manifestarea înscriindu-se în cadrul evenimentelor Anului Vieţii Consacrate pentru Biserica Catolică.

În pregătirea sărbătorii, timp de două zile, Surorile Baziliene au organizat rugăciune, conferinţe, mărturii Hramul-Manastirii-1şi programe artistice. În prima zi, vineri, 17 iulie, după Slujba Vecerniei, pr. Gabriel Marincaş, absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Ecleziastice a Institutului Pontifical Oriental din Roma, a susţinut o conferinţă despre învăţătura şi viaţa Sfîntului Antonie cel Mare (251-356), numit şi „Moisele monahilor”, cu intenţia de a merge la originile monahismului spre a descoperi învăţăturile profunde şi mereu actuale ce pot revigora şi înnoi şi astăzi viaţa consacrată. A urmat momentul de Adoraţie Euharistică cu grupul de rugăciune „Triumful Inimii Neprihănite” de la Catedrala „Schimbarea la Faţă”.

Sîmbătă, 18 iulie, după Slujba Vecerniei, un grup de tineri din Parohia Maieru, cu pr. paroh Florin Miclea, îndrumaţi de Sora Veridiana OSBM, au realizat, printr-o scenetă cu meditaţii şi muzică, ilustrarea Pildei Hramul-Manastirii-2evanghelice a celor 10 fecioare (Matei 25, 1-13). În continuare, pr. Olivo Bosa din Ordinul Iezuit, a susţinut o conferinţă despre ce înseamnă viaţa consacrată, subliniind că „persoana consacrată este cea care trăieşte cu Isus Hristos, iubeşte cu Isus, caută ceea ce Isus doreşte, caută deci să dea slavă Tatălui, dar acest lucru ne priveşte pe toţi: toţi sîntem chemaţi să fim iubiţi, toţi sîntem chemaţi să iubim şi să căutăm gloria lui Isus”. Seara s-a încheiat printr-un moment muzical la flaut şi chitară, prezentat de două tinere, Octavia şi Maria, pregătite de Sora Lucia OSBM.

Programul de duminică, 19 iulie, a început la orele dimineţii, prin procesiunea condusă de PS Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj-Gherla, de la Catedrala episcopală la Mănăstirea „Sf. Macrina”. Acest drum în reculegere şi rugăciune, împreună cu persoanele consacrate, a fost făcut şi de către cei peste 100 de tineri voluntari ai Întîlnirii Naţionale a Tineretului Catolic (22-26 iulie 2015). La porţile mănăstirii, Hramul-Manastirii-4pelerinii au fost întîmpinaţi de Maica Valentina, Superioară provincială OSBM, şi de copilaşi în costum naţional, purtînd pîine şi sare, în semn de ospitalitate.

Sfînta Liturghie Arhierească a fost celebrată de PS Florentin, împreună cu mons. Mihai Todea, vicar general, pr. Laurian Daboc, protoegumen al Ordinului Călugărilor „Sf. Vasile cel Mare” şi numeroşi preoţi. Au participat persoane consacrate – surori din Congregaţia Surorilor Maicii Domnului şi Congregaţia „Sf. Iosif al Apariţiri”, părinţi şi fraţi ai Ordinului „Sf. Vasile cel Mare” şi din Societatea lui Isus, numeroşi credincioşi laici. În cadrul celebrării, Sora Ştefania, Mirela Fîrte, a depus voturile călugăreşti pe viaţă în mîinile Maicii Superioare, Sr. Valentina Hădărău OSBM.

În cuvîntul de învăţătură, PS Florentin a evidenţiat mai întîi motivele bucuriei momentului, mulţumind Hramul-Manastirii-3persoanelor consacrate, „care sînt, aşa cum spunea Papa Francisc, un mare dar oferit Bisericii: un dar care se naşte şi creşte în Biserică, un dar care este rînduit deplin pentru slujirea lui Dumnezeu în cadrul Bisericii”. A urmat o invitaţie la un parcurs istoric al Ordinului Surorilor „Sf. Vasile cel Mare”, pornind de la cele trei puncte de reflexie oferite de Papa Francisc: «A privi trecutul cu recunoştinţă», «a trăi prezentul cu pasiune» şi «a îmbrăţişa viitorul cu speranţă». Ierarhul clujean şi-a încheiat cuvîntul printr-un îndemn la credinţă în Dumnezeu. „Biserica trece prin momente dificile la nivelul vocaţiilor, dar în pofida dificultăţilor actuale, persoanele consacrate trebuie să-şi pună încrederea, în primul rînd, în Domnul şi să nu cadă pradă ispitei beneficiului sau eficienţei acestei lumi” – a spus PS Florentin.

Un cuvînt final de mulţumire a rostit pr. Marius Furtună, capelan al Mănăstirii “Sf. Macrina”. A urmat rînduiala şi binecuvîntarea pentru obţinerea indulgenţei plenare şi invitaţia la o agapă fraternă, pregătită cu generozitate de Surorile Baziliene în curtea mănăstirii pentru toţi participanţii la sărbătoare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.