Handbal / Potaissa Turda s-a impus pe terenul vice-campioanei

După două înfrângeri la rând, cu CSM Focșani și CSM București, Potaissa Turda a obținut o victorie neașteptată pe terenul vice-campioanei României, Steaua București, care se află departe de forma arătată în stagiunea trecută, în care a dominat sezonul regulat, pe care dealtfel l-a și câștigat. „Roș-albaștri” navighează în prezent la jumătatea clasamentului, ocupând locul 9, care duce în play-out. Turdenii s-au impus cu 31-29, după un meci pe care l-au controlat în cea mai mare parte a timpului și în care au avut și avantaj de cinci goluri. Finalul s-a lăsat cu mai multe eliminări și îmbrânceli între jucătorii celor două combatante. În urma acestui succes, Potaissa Turda a egalat campioana în clasament, dar Dinamo are un meci mai puțin disputat, cel cu CSM București. Etapa viitoare, pe 11 noiembrie, programează derby-ul Potaissa Turda – Dinamo. Tot în cadrul etapei a 8-a, Universitatea Cluj a capotat la Baia Mare, cu Minaur. Aceasta din urmă s-a impus cu 36-27, după 17-11 la pauză. Universitatea rămâne singura echipă fără nici un punct în Liga Națională, iar în următorul joc, programat pe 10 noiembrie, înfruntă, pe teren propriu, ocupanta locului secund, HC Dobrogea Sud Constanța.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.