Handbal / Potaissa Turda a urcat pe locul doi

  • Echipa antrenată de Horațiu Gal a înregistrat a patra remiză a sezonului, după cele cu Politehnica Timișoara (26-26), Dinamo București (27-27) și Minaur Baia Mare (28-28). Pentru prima dată în acest campionat, Potaissa nu a reușit să înscrie peste 20 de goluri într-un singur meci.

 

Derby-ul etapei a 20-a din  Liga Națională de handbal masculin s-a jucat, joi seară, la Turda, între Potaissa și CSM București, echipe care se pot reîntâlni în play-off-ul competiției. A fost a 28-a confruntare dintre cele, respectiv a 27-a în Liga Națională și a doua care se încheie cu o remiză, după cea din 20 februarie 2015, disputată tot pe terenul turdenilor și al cărei scor final a fost 26-26. De data aceasta, combatantele au fost ceva mai zgârcite și nu au înscris decât câte 19 goluri. Este meciul dintre cele două cu cele mai puține goluri. CSM București a întâmpinat, din nou, probleme, pe un teren pe care s-a impus doar de patru ori în 16 partide, ultima dată pe 8 decembrie anul trecut, în Cupa României. După cum o arată și rezultatul final, partida disputată în Sala „Gheorghe Barițiu” a stat sub semnul echilibrului, cu scurte momente de dominare din partea celor două. Cea mai mare diferență a fost de trei goluri, înregistrată în minutul 38, în favoarea oaspeților, scor 14-11. Gazdele au scăpat victoria printre degete, oaspeții egalând la ultima fază. Principalii marcatori ai turdenilor au fost Szoke și Ghiță, cu cinci, respectiv patru goluri. De la oaspeți s-a remarcat Tioumentsev, cu șase goluri.

Echipa antrenată de Horațiu Gal și-a stricat seria de victorii, dar măcar nu a pierdut, ajungând la nouă meciuri consecutive fără înfrângere în campionat. Cu rezultatul înregistrat joi, Potaissa a urcat pe locul secund în clasament și se află la doar două puncte de prima poziție, coupată de HC Dobrogea Sud Constanța, învingătoare, în aceeași zi, în partida cu CSU Bucovina Suceava, de pe teren propriu, scor 29-19. Până la startul play-off-ului mai sunt de disputat șase etape din sezonul regulat, iar meciul cu CSM București a fost numai începutul unei serii infernale pentru Potaissa Turda, care mai are de jucat cu Steaua, Dinamo, Dunărea Călărași și HC Dobrogea Sud Constanța, echipe care vor evolua în play-off.

 

 

Dinamo a părăsit Liga Campionilor

Aventura campioanei României în cea mai importantă competiție europeană inter-cluburi s-a încheiat joi seară, după returul cu Sporting Lisabona, contând pentru accederea în „16”-imile Champions League, disputat pe teren propriu și încheiat cu victoria lusitanilor, scor 26-27. Oaspeții au revenit de la 11-15, scor consemnat la pauză și la care Dinamo era calificată. Portughezii, învingători și în prima manșă tot la un gol diferență, 32-31, s-au calificat în faza următoare a întrecerii cu scorul general de 59-57. Angrenată pe trei fronturi, Liga Campionilor, Liga Națională și Cupa României, Dinamo se poate concentra de-acum pe competițiile interne, având ca obiectiv realizarea eventului. Pe 9 martie, Dinamo înfruntă rivala Steaua în penultimul act al Cupei României, dar până atunci, duminică, 3 martie, se bate cu CSM Focșani, în ultimul meci al etapei a 20-a din Liga Națională, iar pe 6 martie dă piept cu CSM București. Dealtfel, Dinamo va susține următoarele cinci meciuri în București, ceea ce constituie un mare avantaj pentru „alb-roșii”. În vreme ce Potaissa va avea următorul traseu până la play-off: Turda – București – Turda – Călărași – Turda – Constanța. Deplasări dificile din toate punctele de vedere.

 

Programul echipei Dinamo în următoarele cinci meciuri

  • Dinamo – CSM Focșani
  • CSM București – Dinamo
  • Steaua București – Dinamo (în semifinalele Cupei)
  • Dinamo – Potaissa Turda
  • Dinamo – Steaua București

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.