Greaua moştenire

Radu VIDA

Am auzit pe cineva: că nu ne interesează! Libia e departe, sînt islamici şi alte baliverne. Răspund: ne interesează! Pentru că lumea nu mai e fragmentată, (şi) Libia e doar la un click distanţă, avem acolo creanţe, ne sînt datori ş.a. Ne interesează, în cel mai serios mod, situaţia din Libia!

Sigur, nu sîntem de acord cu dictaturile, iar Gaddafi a fost exponentul unei asemenea conduceri. Dar:

Ne este însă greu să credem că Libia sau orice ţară arabă va putea în viitorul apropiat să se alinieze cerinţelor lumii moderne. Nu-i nimic, veţi zice, Coranul a dat directivele comportamentului uman şi religios, chiar dacă în reflexele societăţii tribale, iar Shari’a este spiritul legii islamice. Şi, timp de mai bine de 1000 de ani, s-a tot modernizat. Iar şeful Consiliului Naţional de Tranziţie din această ţară, Mustafa Abdul Jalil, vrea ca islamul să stea la baza noii Constituţii a Libiei. „Trebuie să instaurăm statul de drept şi al prosperităţii, în care Shari’a să fie principala sursă de reglementare”, a spus domnia sa.

Evident că toate acestea se pot întîmpla doar după declararea eliberării ţării, ţinînd cont de faptul că Sudul şi trei oraşe importante sînt încă sub controlul forţelor trecutului. Nu înţeleg de ce anumite state, chiar dacă au recunoscut noua organizare a forţelor rebele, s-au aşteptat ca atitudinea noilor conducători să fie îndreptată, cu precădere, spre Drepturile Fundamentale ale Omului.

Coranul a fost lăsat de către Alah, iar Profetul său a propovăduit Shari’a în textele lui şi ale apropiaţilor. Sînt texte sfinte pentru musulmani, de la care s-au abătut cu puţine excepţii de-a lungul secolelor. Nici acum nu se putea altfel: „Toate drepturile şi libertăţile din această declaraţie (Cairo 1990 n.n.) sînt subordonate legii islamice Shari’a”. Articolul 24 al acestui act de-a dreptul revoluţionar este completat de art. 24, care spune că „Legea islamică Shari’a este unica sursă de referinţă pentru interpretarea sau clarificarea oricărui articol al acestei declaraţii”.

Nu este chiar în concordanţă cu Drepturile Fundamentale ale Omului, pentru că, spre exemplu, Shari’a declară clar inferioritatea femeii sau statutul de inferioritate al nemusulmanului. Coranul prevede „legea talionului”, pe cînd acel „ochi pentru ochi” a fost abolit încă de Iisus Hristos şi abandonat de toate statele moderne. „Femeia este egală bărbatului în termeni de demnitate”, (spune surata 4, versetul 34). Femeia trebuie să fie supusă bărbatului, iar acesta din urmă are dreptul la corecţii severe, în cazul unui comportament inadecvat. Iar Anexa islamică la Drepturile Fundamentale ale Omului spune că „Islamul este unica religie adevărată”.

Nu în acest fel trebuie privite lucrurile. Aşa cum a dispărut prevederea după care „Mărturia unei femei valorează jumătate din cea a bărbatului”, aşa se vor adopta şi alte articole din legea lumii moderne. Problemele principale ale revoluţiei libaneze sînt distrugerile de bunuri şi vieţi, ochii poftalnici îndreptaţi asupra principalelor bogăţii ale ţării şi vînătoarea de vrăjitoare. Moştenirea cea grea nu e nici Coranul, nici Shari’a, nici Sunnah-ul sau textele Hadith. Ci, mai degrabă, rapacitatea celor care, ajunşi la o altfel de dezvoltare, vor să prelungească agonia instalată, prin extinderea pieţelor.

Aşadar, degeaba sperăm noi, din colţul nostru de lume, că acolo, în Libia, va fi mai bine decît la noi. Cînd visele Revoluţiei se vor fi destrămat, realitatea va fi mai greu de suportat decît trecutele şi însîngerate articole ale Shari’a.

Şi asta ne interesează foarte tare!