Gherlenii, chemați să iasă la curățenie

Văzând timpul frumos de la începutul lunii martie, Primăria Municipiului Gherla a lansat un apel tuturor locuitorilor urbei să înceapă obișnuita curățenie generală după sezonul de iarnă, având în vedere că urmele anotimpului friguros se mai văd pe străzile orașului.

Primii care au dat exemplu în această acțiune de sezon au fost chiar angajații de la SC ADP SA, care zilele trecute au ieșit în corpore la efectuarea lucrărilor de sezon. Înainte de toate au fost curățați copacii de pe marginea drumurilor, după ce încă în luna ianuarie s-a făcut cosmetizarea acestora. De această dată au fost înlăturate crengile uscate care deranjau circulația rutieră, dar și pe cea pietonală.

Ca să prevină eventualele incidente, cum au fost cele întâmplate după vântul puternic de la sfârșitul lunii februarie, la Cluj-Napoca, edilii gherleni au fost grijulii și au dispus curățarea vegetației de pe marginea străzilor. Resturile uscate au și fost transportate de utilajele societății la marginea orașului, ca să nu deranjeze mașinile de pe carosabil.

Tot zilele trecute, pe aleile dintre blocurile de locuințe din cartierul MR1 am văzut personalul muncitor de la salubritate adunând resturile vegetale de pe zonele verzi, la fel duse într-un loc sigur, la periferia municipiului. Asemenea acțiuni de sezon am observat și în parcul mare, unde au fost demarate deja lucrările de înfrumusețare a acestei zone verzi, o adevărată „bijuterie” a vechiului Armenopolis, admirat și apreciat an de an de sute de turiști din țară și străinătate. Bine ar fi ca și lacul de agrement din mijlocul parcului să fie pus la punct, nu de alta, dar toamna trecută a crescut multă verdeață pe… luciul apei. Sperăm ca după 1 mai să fie readuse hidrobicicletele și bărcile, așa cum s-a procedat și în anii trecuți. S-ar bucura mult copiii, dar și amatorii de plimbări pe apă.

La Gherla se obișnuiește ca, la sosirea primăverii, locatarii celor trei mari cartiere din oraș să iasă la lucru în jurul blocurilor. În primele zile ale lunii martie am văzut ceva mișcare, dar lucrările de amploare încep puțin mai târziu, ținând cont că semnele iernii au reapărut în multe zone ale țării.

În serele SC ADP SA se pregătesc deja florile ce vor fi plantate în zonele verzi, la fel și puieții de pomi.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut