Gesturi ce merită mediatizate

Învățământul gimnazial si-a încheiat anul de studiu, iar majoritatea unităților de învățământ, cu sprijinul Primăriilor și Consiliilor locale, au organizat tradiționalele festivități finalizate cu premii pentru cei merituoși și cu programe artistice, de care s-au bucurat elevii, cadrele didactice și părinții.

Sigur, exemplele sunt multe, însă unul care se repetă și are o mare încărcătură afectiv – emoțională, nu poate fi trecută cu vederea. Este vorba de Școala gimnazială ,, Mircea Luca’’ din Băișoara, unde în fiecare an, în memoria părinților lor Minodora și Mircea Luca, fiicele lor Marcele și Angela Luca, care trăiesc în alt continent, vin în satul natal la sfârșitul anului de învățământ și oferă diplome și premii celor mai merituoși elevi din Școala modernizată în totalitate de tatăl lor, un profesor de matematică cu toate gradele didactice, și unul dintre cei mai longevivi directori de școală gimnazială, care a trecut prea devreme la cele veșnice.

În memoria sa și a mamei lor, Minodora Luca, un primar de excepție, răpusă de o boală în timp ce-și coordona munca de implementare a mai multor proiecte europene și guvernamentale pentru infrastructura comunei, în care se găsește și cunoscuta stațiune montană Muntele Băișorii, cu multe case de vacanță și pârtii pentru sporturile de iarnă.

Și în acest an Marcela și Angela Luca au stimulat elevii buni la învățătură și pe cei cu reale afinități artistice.

Astfel, premiul ,, Luca’’ pentru cea mai mare medie în ultimii patru ani de studiu a fost oferit elevului, șef de promoție, George Luca Moise, iar premiul doi a fost înmânat celor trei eleve din clasa a Vll- a, Antonia Maria Arion, pentru creație literară, Geanina Leah Lingurar, pentru creație plastică și Simina Șara Duma, tot pentru creație plastică.

De altfel, în cadrul școlii există un proiect ,, Narada Extralab’’ care a început cu întâlniri, discursuri pe diferite teme cu care se confruntă adolescenții, iar temele ,, Lipsa încrederii în sine în rândul adolescenților, apoi ,, Stresul cauzat de temele școlare, apoi ,, Captivi în ecranele noastre – dependența online’’ și videoclipul ,, Alege să ieși din bulă’’ au creat un afiș activ despre aceste probleme.

Școala a creat videoclipuri, scurtmetraje care au fost de mare folos elevilor ce-și petrec o buna parte din timpul disponibil la Cercul de creație unde au fost realizate lucrări cu care elevele premiate au participat la expoziții tematice.

Așa cum aprecia directorul scolii, dna prof. Lucreția Presecan, deși trăiesc departe de locurile natale, Marcela și Angela Luca nu uită niciodată anii petrecuți alături de părinți lor și cadrele scolii unde au învățat, păstrează mereu vie memoria părinților și nu înstrăinează casa unde au crescut.

Gestul acestor fiice ale Băișoarei, este apreciat cum se cuvine de comunitatea de aici, așa cum au fost și părinții lor care au contribuit la dezvoltarea intelectului generațiilor de elevi și la implementarea multor proiecte investiționale în perimetrul comunei de pe aceste cote înalte ale Apusenilor.

Dumitru VATAU

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.