GAZ!

RADU VIDA

Urmărind politica din ultima vreme a Rusiei am constatat că ea are însuşirea de a nu se risipi în detalii. Ca ţară mare, urmează politici la scară mare. Şi-i reuşeşte. Din păcate, europenii, îmbătaţi cu apa rece a promisiunilor americane, se pun cap în coarne cu Marea Putere de la Răsărit. Şi, sub pretextul apărării intereselor Ucrainei, fac ca opţiunile ruşilor să se îndepărteze tot mai mult de Bătrînul Continent.

Începutul acestui septembrie, de leat 2014, va rămîne în istorie ca începutul celei mai mari aventuri energetice a Rusiei. Din Yakutsk (Siberia de Est) a început construcţia unei conducte uriaşe. Rod al colaborării dintre China National Petroleum Corporation şi Gazprom, conducta (pre numele ei Forţa Siberiei) va transporta 38 miliarde m. cubi de gaze naturale spre China, existînd perspective de a fi extinse pînă la 60 de miliarde metri cubi)an.
O analiză a acestui grandios început se impune, cu atît mai mult cu cît acest proiect este, fără îndoială, şi unul geopolitic.

Rusia nu s-a speriat de sancţiunile europenilor şi a pus în aplicare, iată, poate cea mai spectaculoasă deviere spre est a exporturilor sale energetice. Este, să recunoaştem, o cotitură care demonstrează mai multe lucruri. În primul rînd componenta energetică a proiectului demonstrează că Rusia este un jucător global pe importanta piaţă a energiei globale. Experţi în probleme de siguranţă energetică au subliniat şi componenta politică a demarării construcţiei conducte. Şi anume că Ursul rusesc şi Dragonul chinezesc nu sînt dispuse să se lase atrase în ghearele Vulturului american.

În contractul semnat de către cele două părţi (Shaghai – 2012 n.n). se stipulează că Rusia va pompa energie timp de 30 de ani, iar China propune un preţ avantajos pentru ruşi. Totodată, constată experţii internaţionali, şi China a cîştigat din acest contract. Asta, pentru că gazul importat din Australia, spre exemplu, ar fi costat de 2-3 ori mai mult decît cel adus de la ruşi. Pe de altă parte, ţări ca Turkmenistan, Kazahstan şi Myanmar îşi pierd din importanţă ca exportatori de energie pe piaţa chineză, iar ţări ca Japonia, Coreea de Sud, India şi Pakistan şi-au manifestat deja interesul pentru gazul rusesc, existînd deja avansate cereri pentru prelungirea Forţei Siberiei.

Este de mirare cum bulgarii, spre exemplu, presaţi de politica americană în Balcani, au oprit construcţia conductei South Stream. Iar România se laudă că nu are nevoie de gazul rusesc, că, orice s-ar întîmpla, avem scenarii pregătite pentru ca populaţia să nu sufere din cauza eventualelor disfuncţii în livrările de gaz rusesc via Ucraina.

Faptul că am extins posibilităţile de depozitare de la Urziceni nu înseamnă mare lucru, atîta timp cît intenţiile guvernului României şi cerinţele UE sînt ca R. Moldova să fie susţinută energetic de către noi. Iar apariţia unei crize energetice ar face imposibilă creşterea extracţiei noastre de gaze naturale, atît datorită presiunilor americane asupra ţărilor europene de a primi gaz lichefiat de la ei, şi nu din altă parte,cît şi din motive tehnologice.

Ruşii au gaz cît e lumea, cum se spune. Vladimir Putin a anunţat, la inaugurarea lucrărilor noului gazoduct spre Asia, că gazul livrat pentru China nu face parte din rezervele care alimentează, în prezent, Europa. Rezerve noi, la conductă nouă, i-a spus Putin vicerpremierului Zang Gaoli, subliniind faptul că Rusia inaugurează nu numai lucrările la un nou traseu energetic, ci este pe punctul de a pune în practică noua diplomaţie energetică a acestei ţări.

Diplomaţie din care, se pare, Europa nu prea mai face parte.
Consecinţele? Peste cîţiva ani.