Fundația „Inima Copilului” aduce bucurii familiilor defavorizate

Personalul și voluntarii Fundației „Inima Copilului” din Cluj-Napoca sunt deosebit de activi în această perioadă. Așa cum se întâmplă an de an în ajunul sărbătorilor de Crăciun, angajații fundației cutreieră tot județul Cluj, aducând bucurii pe fețele oamenilor nevoiași.

După cum ne-a spus zilele trecute președintele fundației, asistentul social Tiberiu Sînpetrean, se află în plină derulare acțiunea „Cadou de Crăciun”, o activitate de protecție socială tradițională, la fiecare sfârșit de an, când zeci de copii și oameni în vârstă primesc pachete cu alimente,  dulciuri,  haine și jucării. Chiar zilele trecute i-am găsit pe voluntarii fundației în comuna Jucu, mai exact în satul Gădălin, unde a fost ajutată o familie cu mulți copii, pentru tatăl fiind găsit și un loc de muncă la una din unitățile industriale din zonă.

În sprijinul acestor acțiuni caritabile au sărit și trei studenți ai Facultății de Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai, care au susținut și un mic concert de colinde. De asemenea, au fost sprijinite familii cu 4, respectiv 2 copii, în localitățile Florești și Baciu, în ultima comună cei de la Fundația „Inima Copilului” construind, acum trei ani, câteva case pentru familiile nevoiașe. La Florești au o colaborare foarte bună cu cadrele didactice și elevii școlii gimnaziale, organizând câteva evenimente culturale comune.

Nu sunt uitați nici locatarii căminelor de persoane vârstnice din municipiul Cluj-Napoca (patru dintre  ele au fost înființate chiar de președintele fundației, asistentul social Tiberiu Sînpetrean, un om cu inima larg deschisă inițiativelor umanitare). Domnia sa face și pe taximetristul, la solicitare transportând  pensionarii cu handicap cu mașina lui, adaptată nevoilor acestor oameni în suferință. Un mare avantaj pentru bolnavii cu deficiențe motorii, sprijiniți astfel în deplasarea la unitățile spitalicești din Cluj-Napoca. Cred că puține fundații au astfel de servicii oferite gratuit, indiferent de cine este vorba.

Să mai amintim și programele și proiectele sociale derulate cu consecvență de către Fundația „Inima Copilului”, două din ele, „Educație pentru sănătate” și „Terapie de grup prin joc” bucurându-se de mare succes, în ele fiind angrenați sute de pensionari, tineri și copii.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut