Franceza, limbă oficială în proiectul Capitala Europeană a Tineretului 2015

Primarul Emil Boc şi ambasadorul Franţei la Bucureşti, ES Francois Saint-Paul au semnat, ieri, la Cluj-Napoca un protocol de susţinere a proiectului Capitală Europeană a Tineretului 2015. Prin acest protocol, limbii franceze i se conferă statutul de limbă oficială în cadrul manifestărilor din 2015 dedicate Capitalei Tineretului. Potrivit primarului Boc, în baza documentului semnat la Cluj-Napoca vor fi promovate pe postul TV5, dar şi pe alte canale media din Franţa, urmărindu-se şi schimbarea imaginii României în lume.

”Acelaşi protocol va fi semnat şi cu reprezentaţii comunităţii vorbitorilor de engleză şi germană. Proiectul va avea cinci limbi oficiale: română, maghiară, franceză, germană şi engleză. Sîntem deschişi să comunicăm informaţiile şi în alte limbi, italiană sau spaniolă, dar trebuie să avem solicitări’’, a declarat primarul Emil Boc.

Edilul a explicat că municipalitatea clujeană a ales să facă acest parteneriat cu reprezentanţii Franţei deoarece la Cluj-Napoca peste 30 de mii de studenţi şi elevi români învaţă franceza iar 1200 de studenţi francezi sau magrebieni urmează cursurile unor facultăţi clujene. „Am ales Franţa deoarece peste 30.000 de români învaţă limba franceză în şcoli, licee şi universităţi, iar la Cluj avem 1.100 de studenţi francezi”, a declarat Emil Boc.

La rîndul său, ambasadorul Franţei, ES Francois Saint-Paul a declarat că municipiul Cluj-Napoca are şanse să fie promovat dacă va păstra imaginea de oraş care crede în multilingvism. “Credem că Clujul poate avea un rol foarte important pentru ţară. Cum aţi zis, avem o comunitate puternică franceză la Cluj, de studenţi, mai ales la Medicină, care va creşte. Credem în multilingvism, iar dacă Clujul doreşte să fie cunoscut, trebuie să păstreze imaginea de oraş care crede în multilingvism”, a spus ambasadorul Franţei, Francois Saint-Paul.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.