Foto&Video | Zelenski, vizită istorică în SUA

Statele Unite vor „continua să consolideze capacitatea Ucrainei de a se apăra”, a promis preşedintele american Joe Biden în timp ce l-a primit, la Casa Albă, pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

După 300 de zile de război, preşedintele Volodimir Zelenski întreprinde prima sa vizită în străinătate în ţara care este cel mai important furnizor de asistenţă al Ucrainei.

În Biroul Oval, preşedintele american l-a asigurat, de asemenea, că sprijină aspiraţia Kievului pentru o „pace justă”. Ucrainenii „rămân o sursă de inspiraţie pentru lume”, a subliniat preşedintele SUA.

La rândul său, preşedintele ucrainean, aflat într-o vizită istorică la Washington, şi-a exprimat „recunoştinţa profundă” pentru sprijinul acordat de Statele Unite, care au oferit Kiev-ului arme în valoare de miliarde de dolari pentru a se apăra în conflictul cu Rusia.”Mulţumesc din partea cetăţenilor noştri obişnuiţi cetăţenilor voştri obişnuiţi, americanii”, a spus şeful statului ucrainean îmbrăcat, ca de obicei, în pantaloni şi pulover kaki şi purtând ghete.

El i-a comunicat preşedintelui Joe Biden „aprecierea din suflet” pentru rolul „conducător” pe care l-a avut în modul în care comunitatea internaţională a reacţionat la invadarea Ucrainei.

Schimb de medalii

Volodimir Zelenski i-a oferit apoi drept cadou omologului său o medalie încredinţată cu o zi înainte pe front de un soldat ucrainean pe care l-a descris drept un „adevărat erou”, explicând că este vorba despre un căpitan care operează un lansator de rachete american HIMARS.”Mi-a spus ‘Dă-i-o preşedintelui'”, i-a spus preşedintele ucrainean lui Joe Biden, înmânându-i acestuia decoraţia prezentată într-o cutie căptuşită cu catifea.

Preşedintele Biden i-a răspuns că este o „mare onoare” să primească acest cadoul şi că doreşte, la rândul său, să îi ofere militarului ucrainean o medalie americană.

Investiție în securitatea globală

În Congresul Statelor Unite, Zelenski a susținut că asistenţa de zeci de miliarde de dolari pe care a aprobat-o pentru a spijini Ucrainei să lupte împotriva invaziei ruse nu reprezintă un gest de caritate, ci o investiţie în securitatea globală.

Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa în faţa congresmenilor reuniţi în Camera Reprezentanţilor că aceştia vor continua să susţină în mod bipartizan Ucraina, un aspect important având în vedere că republicanii urmează să deţină majoritatea începând cu 3 ianuarie.

„Banii voştri nu sunt caritate”.”Sunt o investiţie în securitatea şi democraţia globale”, a afirmat preşedintele Ucrainei.

 

Sosirea sa a fost întâmpinată cu multiple ovaţii în sala aproape plină. Trei membri ai Camerei au fluturat un steag ucrainean în momentul apariţiei preşedintelui Zelenski.

„Este o mare onoare pentru mine să mă aflu în Congresul SUA şi să mă adresez vouă şi tuturor americanilor. În pofida tuturor scenariilor sumbre, Ucraina nu a căzut. Ucraina este în viaţă şi e activă”, a susţinut Volodimir Zelenski.”Am învins Rusia în lupta pentru minţile lumii”, a spus el.

Nu sunt semne ale unor negocieri de pace

Preşedintele Zelenski se alătură astfel unei lungi liste de lideri mondiali care s-au adresat unei reuniuni comune a Senatului şi Camerei Reprezentanţilor, tradiţie începută în 1874 cu vizita regelui hawaian Kalakaua şi continuată cu prezenţe aproape legendare, ca cea a prim-ministrului britanic Winston Churchill pe timp de război, dar şi ale unor regi, regine şi a unui Suveran Pontif.

Membri ai Congresului din ambele partide s-au ridicat în picioare de mai multe ori în timpul discursului susţinut în limba engleză de Volodimir Zelenski în momente precum cel în care acesta a afirmat că „Ucraina îşi menţine poziţia şi nu va capitula”. El a comparat bătălia ţării sale împotriva forţelor ruse cu mari bătălii din cel de-al doilea război mondial şi chiar cu revoluţia americană.

În prezent nu sunt semne ale unor negocieri de pace care să pună capăt războiului. Atât Rusia, cât şi Ucraina, şi-au exprimat dorinţa de a continua lupta, deşi preşedintele Zelenski a menţionat că a discutat cu preşedintele Biden despre o formulă de pace ucraineană în zece puncte.

„Mă bucur că preşedintele Biden a susţinut astăzi iniţiativa noastră de pace. Fiecare dintre voi astăzi, doamnelor şi domnilor, puteţi ajuta la punerea în aplicare pentru a asigura că lidershipul american rămâne solid, bicameral şi bipartizan”, a declarat Volodimir Zelenski.

Planificarea discursului preşedintelui Ucrainei în Congres a început în luna octombrie, potrivit unui consilier al preşedintei democrate a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, atunci când aceasta s-a întâlnit cu Ruslan Stefanciuk, preşedintele parlamentului ucrainean. Întâlnirea a avut loc cu prilejul participării celor doi oficiali la primul summit parlamentar al Platformei Internaţionale Crimeea, care a avut loc la Zagreb.

La exact 300 de zile după ce trupele ruse au invadat Ucraina şi pe fondul intensificării atacurilor cu rachete asupra oraşelor ucrainene, preşedintele Zelenski s-a adresat congresmenilor americani conştient de faptul că Senatul şi Camera Reprezentanţilor controlează baierele pungii în SUA, notează Reuters.

Momentul ales nu putea fi unul mai potrivit, Congresul fiind pe punctul de a aprobă o nouă tranşă de asistenţă militară şi economică de urgenţă, cu o valoare de 44,9 miliarde de dolari, care se adaugă celor aproximativ 50 de miliarde de dolari deja acordate Ucrainei anul acesta.

Daniel Fried, fost ambasador al SUA în Polonia şi membru al Consiliului Atlantic, a declarat că vizita lui Volodimir Zelenski a demonstrat că acesta împărtăşeşte, alături de preşedintele Biden, convingerea că Statele Unite sunt liderul lumii libere, în pofida unor greşeli. În prima sa călătorie în străinătate de la începutul războiului, a remarcat Fried, preşedintele Zelenski „nu a mers la Berlin, Bruxelles, Londra sau Paris”.

Preşedintele Zelenski le-a oferit membrilor Congresului SUA un steag ucrainean din Bahmut, oraş din estul Ucrainei şi un punct fierbinte al frontului.”Când am fost ieri la Bahmut, eroii noştri mi-au dat drapelul, drapelul lor. Stindardul celor care apără Ucraina, Europa şi lumea cu preţul vieţii”, a declarat el, potrivit AFP. Liderul ucrainean a înmânat apoi steagul acoperit de semnăturile soldaţilor preşedintei Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi şi vicepreşedintei SUA, Kamala Harris, preşedinta Senatului. Preşedintele Ucrainei a primit drapelul american ridicat pe Capitoliu pentru a marca vizita sa istorică la Washington.

Secretarul de stat Antony Blinken a anunţat că SUA vor furniza Ucrainei sistemul lor de apărare antiaeriană cel mai sofisticat, Patriot, în momentul în care preşedintele ucrainean urma să aterizeze la Washington.

Sistemul de apărare antiaeriană Patriot face parte dintr-un nou pachet de asistenţă militară în valoare de 1,85 miliarde de dolari. Din această sumă, un miliard de dolari sunt destinaţi furnizării către Ucraina de „capabilităţi de apărare antiaeriană şi de lovire de precizie extinse”, iar 850 de milioane de euro vor fi utilizaţi pentru asistenţă de securitate.

Sursa foto&video: https://www.facebook.com/zelenskiy.official

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut