Fotografii ”Revoluției din decembrie”

Ca în fiecare an din 1990 încoace, data de 21 decembrie – când au avut loc cele mai dramatice și triste evenimente legate de ceea ce astăzi este numit ”Revoluția din decembrie” – este aniversată (sau mai degrabă comemorată) prin tot felul de acțiuni.

De această dată Primăria a organizat o expoziție de fotografie pe Bulevardul Eroilor și o masă rotundă cu tema ”Revoluția Română din Decembrie 1989 și impactul acesteia asupra istoriei recente a României”.

De asemenea, lectorul universitar Rareș Beuran va prezenta filmului documentar ”Mărturii fotografice de la Revoluție. Cluj-Napoca, Decembrie 1989”, dar și ediția semnal a albumului de fotografie ”Cluj, Decembrie `89 / Cluj, December `89 / Kolozsvár, ’89. december”. Lucrarea, în format e-book, editată în română, engleză și maghiară, include majoritatea fotografiilor realizate în decembrie 1989 la Cluj – peste 250 de imagini, dintre care 70 sunt inedite. Autorii fotografiilor incluse în album sunt: Adorjáni László, Septimiu Bizo, Dan Bodea, Mircea Căucean, Cristian Costea, Victor Cutcan, Essig József, Feleki Károly, Ovidiu Guran, Kovács Andrei, Kántor László, Vasile Luca, Peter Mercea, Eugen Moritz, George Mureşan, Radu Mureşan, Mariana Olt, Rohonyi D. Iván, Răzvan Rotta, Remus Rusu, Vas Géza şi Rareş Beuran. I-am rugat pe trei dintre ei să-și reamintească atmosfera din acele zile.

Viorel Dădulescu

Răzvan Rotta: ”Ne uitam unii la alții ca să ne încurajăm”

”Pe atunci eram asistent universitar la Politehnică, dar și fotograf ambulant – adică făceam poze contra cost, avem autorizație și plăteam impozit – așa că aveam mai tot timpul aparatul foto la mine. Ca toată lumea, am văzut relatarea evenimentelor la televizor – mitingul sfârșit lamentabil pentru Ceaușescu – și așteptam să vedem ce se mai întâmplă. Fiica mea și două prieteme, toate în jur de 20 de ani, au zis că ele merg în piață să facă revoluție, iar soția mea și-a dat acceptul. Apoi a sunat cumnatul meu, care mi-a spus că a văzut în oraș tancuri. M-am impacientat, am luat-o pe soția mea, ne-am urcat în mașină și am mers în piață să vedem ce se întâmplă și să ne căutăm fiica. Lumea striga ”Timișoara” – la acea vreme era un afront de neiertat pentru care puteai fi băgat la pușcărie, apoi s-a strigat ”Libertate”. Am început să strigăm cu toții și țin minte că ne uitam unii la alții ca să ne încurajăm.

Apoi, în piața Unirii au parcat două camioane cu soldați, conduși de Carp Dando, și au luat poziție în piață. În acel moment atenția oamenilor s-a concentrat pe soldați și atunci am scos aparatul de fotografiat, unul din acea perioadă, cu focalizare manuală, și am început să fac poze. Carp Dando și cu Călin Nemeș au început să se agreseze, lumea era atentă doar la ei, pe mine nu mă băga nimeni în seamă. Am fotografiat și când se trăgea. Sigur că mi-a fost frică. Mi s-a terminat filmul, am reușit să trag 24 de cadre, dar trei erau atât de mișcate că nu erau utilizabile, așa că am rămas doar cu 21.

După aceea am făcut cîteva copii, iar fiica mea le-a dat unor studenți, care au mers cu ele la Paris Match. Până la urmă am ajuns și eu la Paris – nu a fost defel simplu în perioada acea – și am semnat un contract cu agenția de presă IMA Press. Țin minte că acelor studenți le-am dat o treime din bani, iar proprietarul agenției mi-a spus că dacă fotografiile ar fi ajuns la el cu o săptămână înainte aceea ar fi fost afacerea vieții lui. El avea un avion personal, cu care făcea naveta de acasă la servici – așa că vă dați seama despre ce sume ar fi putut fi vorba.”, își amintește Răzvan Rotta, astăzi un cunoscut om de afaceri.

Rareș Beuran: ”Doina Cornea împărțea pâine manifestanților în fața clădirii Securității”

”În perioada aceea terminasem liceul și locuiam într-un bloc, chiar la colțul străzii Karl Marx. Mai întâi, am văzut pe fereastră cum cei de la Uzina Electrică au aruncat pe geam portretul lui Ceaușescu, iar apoi au venit dinspre piața Mihai Viteazu niște TAB-uri (transportoare amfibii blindate – n.r.), cred că erau trei, pe care erau cățărați mai mulți oameni care strigau ”Haideți la Securitate”, așa că mi-am luat aparatul de fotografiat, am coborât din bloc, și am fugit până în fața clădirii Securitații, pe str. Traian. Țin minte că din direcția opusă a venit un camion în care erau Doina Cornea, fiul ei și alte persoane. Atunci am făcut câteva fotografii, câte am putut – una o arată pe Doina Cornea care, din camion, împarte pâine manifestanților din fața clădirii Securității. Din păcate mi s-a terminat filmul, aveam doar cam jumătate de film liber la mine, iar pe timpul

acela se găseau greu și filme. Nu mai țin minte ce s-a mai întâmplat imediat după aceea, dar a doua zi am făcut și eu parte dintre cei care controlau mașinile ca să nu fie teroriști și arme în ele. Asta se întâmpla în fața Uzinei Elecrtice de pe str. Dacia, și controalele se făceau împreună cu soldații care păzeau Uzina, să nu fie atacată de teroriști. Deschideam portbagajele mașinilor și ne uitam să nu existe arme în ele. Niște prostii. Copilării.”, spune Rareș Beuran, astăzi lector la Departamentrul de Jurnalism și Media Digitală al Facultății de Științe Politice.

Eugen Moritz: ”Se putea ajunge unde suntem astăzi fără nici un mort”

”Nu am ajuns la evenimente în prima zi, ci abia ziua următoare, dimineața devreme. Nu mai erau cadavre în oraș, dar era sânge și bucăți de creier pe caldarâm. Lumea era derutată, se tot plimba dintr-o piața în alta, până când s-au adunat la Catedrala Ortodoxă, unde a ajuns și Doina Cornea, și au început să țină discursuri.

Eu eram în vacanța de iarnă – eram profesor stagiar la Călărași – și aveam la mine doar un aparat de fotografiat pe film lat și trei filme. Locuiam pe atunci în Mănăștur și am văzut pe fereastră un grup de oameni, cu steaguri, care strigau ”Haideți cu noi”, dar până am coborât eu din bloc ei plecaseră – eram singur. Țin minte că pe unii oameni nu-i interesa ce se întâmplă – își băteau covoarele, deși se auzeau focuri de armă. Am ajuns în Centru mergând prin cartierul Grigorescu, dar ei au fost opriți la Fabrica de Bere. Când s-a luminat de tot am început să fac poze, deși îmi era cumva teamă – fotografiam dintr-o geantă al cărei fermoar era deschis, și evaluam ”din ochi” nivelul de expunere, așa că imaginile nu au cine știe ce calitate artistică.

Mă feresc acum să mai rostesc cuvântul revoluție. Mai degrabă a fost o preluare de putere pe fondul unei revolte populare. Se putea ajunge aici, unde ne aflăm astăzi, fără nici un mort. Au murit niște oameni nevinovați. Niște idioți slugarnici au tras cu muniție de război, dar dacă stai să te gîndești oare ce puteau să facă? Erau soldați și au primit ordin. A fost o chestie absolut gratuită. Oricum se ajungea aici, doar nu era să rămânem noi singura țară comunistă într-o Europă cum este cea de azi”, crede Eugen Moritz, astăzi profesor universitar la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.