Fondurile de pensii private au active de peste 60 miliarde lei

La sfârşitul lunii martie, fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 60,17 miliarde de lei, lîn creştere cu 17,77% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut, dar în scădere cu 4,26% comparativ cu nivelul din luna anterioară. Potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 38,88 miliarde de lei, respectiv 64,62%. Pe locul doi se află acţiunile, cu 11,07 miliarde de lei (18,40%). Obligaţiunile corporative se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 4,64 miliarde de lei, respectiv 7,72% din totalul activelor. Valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 60,171 miliarde de lei, iar valoarea activului net de 60,139 miliarde de lei. Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,525 milioane de participanţi. De la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,401 milioane de participanţi. În Pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.