Focarul de găinaț de la Aiton în vizorul autorităților de mediu

Un autolaborator de verificare a calității aerului a fost adus adus la de Bacău la Aiton pentru a face analize specifice de aer în contextul reapariției mirosului urât la Cluj-Napoca.

„În contextul reînceperii de astăzi, 18 septembrie, a activității de distribuire a îngrășământului natural pe terenuri, la ferma din satul Rediu, comuna Aiton, în conformitate cu hotărârea de reefectuare a determinărilor cu ajutorul autolaboratorului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, începând de mâine, în perimetrul fermei se vor reefectua analize specifice de aer. Întrucât măsurătorile anterior efectuate cu echipamentele autolaboratorului au fost neconcludente, activitatea fiind sistată, cu sprijinul președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului Apelor și Pădurilor, domnul Laurențiu-Alexandru Păștinaru, autolaboratorul de la Bacău va staționa începând de mâine, 24 de ore în comuna Aiton”, a anunțat Prefectura Cluj.

Totodată Vicepreședintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Adrian Haralambie Bidu, a sosit la Cluj pentru realizarea unor verificări suplimentare în teren la cele doua locații vizate.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.