Flori de sare, la Cojocna

Sub acest generic, conducerea comunei Cojocna a organizat, zilele trecute, prima ediție a sărbătorii multietnice în al cărei program a încorporat o diversitate de acțiuni cultural – distractive, standuri cu produse artizanale, expoziții, ateliere de promovare a meșteșugurilor tradiționale, dar și sectoare bogate cu legume de sezon și alimentație publică.

Exceptând momentul lansării broșurii ,,Cojocna între tradiții și spiritualitate’’ și al concertului de pian și cântece bisericești desfășurat la Centrul social misionar ,,Sf. Gheorghe’’, sărbătoarea „Flori de sare” s-a desfășurat în incinta Băilor Cojocna, un spațiu ideal pentru un eveniment cu sute de participanți, români, maghiari, romi din Cojocna și din unitățile administrativ – teritoriale adiacente.

Bănuim că acest generic ,,Flori de sare’’ își are geneza în muntele de sare pe care este așezată Cojocna, dar și pe valoarea terapeutică a celor două lacuri sărate care încă sunt deschise în jumătatea lui septembrie.

În cele două zile sutele de participanți au vizionat expozițiile cu obiecte de artă, din care nu au lipsit costumele tradiționale cusute cu migală de mâinile cunoscutei meșter popular, Veturia Suciu, al cărei produs și talent este cunoscut în multe țări europene, unde a avut expoziții în cei 90 de ani împliniți, dna Maria Andone a expus ouă de struț încondeiate, Sebastian Cornea a expus printuri mari și frumoase de fotografi, la fel și Debreczeni Tamaș, iar Dan Coroian a oferit ochilor iubitorilor de frumos printuri și din Noua Zeelandă.

Dar produsele oamenilor cu mâini de aur au avut o mare diversitate. Bunăoară, Angela Bereschi a expus coșuri împletite, preșuri și țesături, lucrând chiar în războiul de țesut, apoi s-a prezentat arta cu acul și chiar rețete pentru produse culinare și de sezon. Acest evantai fiind completat cu decorațiuni și aranjamente destinate cadourilor.

A fost și un târg al produselor de artizanat, dar și al unor fermieri din care nu au lipsit legumele fermei din Ceanu Mare și produsele apicultorilor din zonă.

Programul distractiv a fost pe gustul tuturor, adică suficientă muzică ușoară și DJ, în limbile maghiară, română și a romilor, am început cu maghiara, deoarece acești soliști au dominat programul, apoi s-a aplaudat și chiar s-a jucat pe muzica tarafului de la Palatca, a micuțului ansamblu ,,Doruleț’’ din Cara, Dor Transilvan și a dansatorilor din Pata.

Ovidiu Purdea Someș, Valeria și Traian Ilea au dat plusul valoric acestui spectacol care s-a finalizat cu un frumos joc de artificii și o discotecă în aer liber, în jurul ștrandurilor celor două bazine cu apă sărată alimentată de filonul de sare ce leagă Turda de Ocna Dejului.

Dumitru VATAU

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut