Boc printre excavatoare. Primele cupe la șantierul bazinului de înot

Primele cupe de excavator au fost extrase joi în pregătirea construirii Bazinului de înot din cartierul Borhanci din Cluj-Napoca. La eveniment au luat parte primarul Emil Boc, viceprimarul Dan Tarcea, eurodeputatul Daniel Buda, viceprimarul Olah Emese și reprezentanți ai firmei care a câștigat licitația de construire a acestui obiectiv.

La evenimentul de lansare a lucrărilor, constructorul MBS a mobilizat zeci de autocamioane și excavatoare pe care le-a aliniat pe una dintre laturile amplasamentului într-o desfășurare de forțe.

„Astăzi se începe o istorie nouă în acest cartier pentru că intră la lucru primul șantier din rândul obiectivelor de investiții care se fac aici, în Borhanci. Astăzi încep lucrările la bazinul de înot. Aici în Borhanci vor începe lucrările la creșă, grădiniță, școală gimnazială, liceu, sală de sport și parc și care sunt în fază avansată. De asemenea, au început lucrările de utilități ”, a spus Emil Boc, precizând că investiția se ridică la 22 milioane de euro, fondurile fiind asigurate din bugetul local.

Edilul a menționat că bazinul are o dublă menire. „În primul rând să ofere clujenilor șansa să facă sport, să facă înot, iar pe de altă parte ceea ce Sala polivalentă este pentru competițiile sportive internaționale va fi acest bazin olimpic pentru competiții internaționale. După ce va fi acreditat va introduce Clujul într-un circuit de elită a natației mondiale”, a explicat Emil Boc.

Termenul de executare a lucrărilor este de 18, primarul precizând că prima cursă de înot va fi posibilă în primăvara anului 2026.

La rândul său, viceprimarul Dan Tarcea a menționat că pentru pregătirea documentelor la acest obiectiv a fost nevoie de trei ani de zile, iar 18 luni vor fi necesare pentru realizarea lucrărilor.

„Cum Stadionul și Sala polivalentă au reușit să pună Clujul pe harta sportivă a Europei, așa va reuși și acest bazin să pună Clujul pe harta Europei la capitolul înot, polo și sărituri”, a punctat viceprimarul.

Prezent la eveniment, eurodeputatul Daniel Buda a spus că investiția se referă în primul rând la sănătatea cetățenilor pentru că va preveni îmbolnăvirea populației și va crește capacitatea de muncă a fiecărei generații de cetățeni.

„Clujul se află în toate topurile la calitatea vieții iar acest obiectiv constituie o dovadă în acest sens”, a arătat europarlamentarul.

Reprezentantul constructorului a spus că investiția vizează o clădire de 13.000 de mp cu două zone funcționale. O zonă este dedicată competițiilor și este formată din bazin de 50/25 metri în care se pot desfășura competiții de înot, polo și înot sincron și bazinul de sărituri cu trambuline. A altă zone este pentru agrement și inițiere.

Proiectul noului bazin olimpic de înot prevede o clădire pe 3 niveluri (demisol + parter + etaj parțial) cu o capacitate de 1000 de spectatori.

În cadrul proiectului sunt cuprinse: 1 recepție, 1 cafenea/ bar, 1 bazin începători, 2 piscine jacuzzi, 1 piscină sărituri, 1 piscină, 4 scări, 1 cameră observatori, 1 saună finlandeză, 1 camera prim-ajutor, 1 magazin, 17 grupuri sanitare, 7 camere pentru depozitare, 4 birouri, 1 garderobă, 1 gradenă pentru 1000 persoane, 16 camere tehnice, 7 coridoare/holuri și 1 foyer.

De asemenea, cu această ocazie vor fi realizate lucrările tehnico-edilitare importante pentru întregul HUB educațional. Documentația tratează soluțiile adoptate pentru: rețelele exterioare de alimentare cu apă pentru consum menajer; rețelele exterioare de alimentare cu apă pentru stins incendiu cu hidranți exteriori; rețelele exterioare de canalizare menajeră; rețelele exterioare de canalizare pluvială; rețelele de alimentare cu apa pentru irigații; rețelele de alimentare cu gaze naturale; rețelele de alimentare cu energie electrică.

Cosmin PURIȘ

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut