Floreștenii vor scăpa de una dintre problemele care le dă mari bătăi de cap

Primăria Florești a demarat licitația pentru realizarea lucrărilor care să rezolve situația zonei Terra generată de drumul îngust, curba cu rază mică și gardurile de pe carosabil. Proiectului “Modernizare străzi si amenajări urbanistice – prin extindere platformă drum, comuna Florești” cuprinde două loturi, primul prevede soluționarea problemelor cauzate de lipsa canalizării menajere și pluviale, apă și iluminatul public, iar cel de-al doilea lot se referă la platforma drum prin care tratăm problemele drumului îngust, a curbei cu raza mică și a gardurilor intrate pe carosabil.

Proiectul are o valoare totală de 11,3 milioane lei, susținut din fonduri de la bugetul local și fonduri guvernamentale, prin programul național de investiții „Anghel Saligny” .

„Mă voi asigura că problemele cauzate de acest tronson de drum să fie depășite cât mai curand.

Am demarat deja lucrări ample de extindere a rețelei stradale din localitate și asigurarea infrastructurii solide pentru rezistență corespunzătoare pe străzile existente. În acest fel ne asigurăm de accesibilitatea, confortul și siguranța tuturor cetățenilor.

Vom crea noi trasee de străzi care să unească străzile existente pentru că avem nevoie de asigurarea unei accesibilități sporite și de noi căi de acces, către noi dezvoltări urbanistice”, a anunțat primarul Bogdan Pivariu.
În cadrul lucrărilor se va realiza lărgirea străzii Dumitru Tăuțan și o parte a străzii Dumitru Mocanu pentru a oferi acces vehiculelor către cartierul Terra și către noile dezvoltări din zona străzii Urușagului și Șesul de Sus. De asemenea se are în vedere lărgirea și prelungirea străzii Dumitru Mocanu, paralel cu DN1 și lărgirea străzii Petuniei pentru asigurarea unui acces corespunzător către noul sector al străzii Dumitru Mocanu.

„Prin realizarea tuturor acestor lucrări cuprinse în proiect îmi doresc să beneficiem cu toții de următoarele avantaje: îmbunătățirea condițiilor de circulație auto; creșterea gradului de siguranță a circulației publice; scăderea gradului de poluare; redarea unui ambient plăcut zonei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut