Fete de 14 și 15 ani, arestate la domiciliu pentru furt calificat

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au efectuat luni, 8 martie, o percheziție la domiciliul unui bărbat din Cluj-Napoca, bănuit de comiterea unei infracțiuni de tăinuire. Două mandate de aducere au fost puse în executare în cazul a două tinere din aceeași localitate, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de furt – informează IPJ Cluj.

Conform sursei citate, în urma cercetărilor a rezultat că, la data de 26 februarie, cele două tinere, de 14 și 15 ani, ar fi sustras telefonul mobil al unei persoane, în timp ce se aflau într-un mijloc de transport în comun, în municipiul Cluj-Napoca. Prejudiciul de aproximativ 5.400 de lei, cauzat prin activitatea infracțională, a fost recuperat, bunul în cauză fiind identificat în interiorul locuinței care a făcut obiectul percheziției.

Cele două tinere au fost reținute pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 8 martie au fost prezentate instanței, cu propunere de arestare preventivă. Față de acestea a fost dispusă măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut