Expoziţie de pictură. Valea Vadului zugrăvită la „Atelier 7+”

Perioada rezervată, la Galeria Municipală de Artă din Turda, artiştilor plastici membri ai Asociaţiei „Atelier 7+” a debutat cu vernisajul expoziţiei ce reuneşte lucrări realizate în tabăra de creaţie de la Valea Vadului. La acest eveniment, desfăşurat luni, 5 septembrie, invitaţii au putut admira picturile semnate de artiştii plastici turdeni: Alin Bîlcu, Mariana Codorean-Picovici, Mihaela Gligor, Alexandru Picovici, Stanca Pop-Ţop, Dumitru Popa, Adrian Ţop şi Gheorghe Roşa. Acestora li s-au adăugat Elena Cîmpean şi Maria Mateean, din Cluj-Napoca, respectiv Adela Crişan din Zalău.

Dintre cele 15 picturi expuse, ochiul nespecialistului a remarcat lucrările semnate de Anca Pop-Ţop (peisaj), Mihaela Gligor (natură statică), respectiv „copacii-fantezie” realizaţi de Adrian Ţop şi Dumitru Popa, ce îndreaptă gîndul privitorului avizat spre surprinzătoare analize psihanalitice.

În discursul inaugural, preşedintele Asociaţiei „Atelier 7 +”, profesorul Alexandru Picovici, a precizat că nu toate lucrările expuse au fost realizate în tabăra de la Valea Vadului. Pînă la sfîrşitul anului, Asociaţia „Atelier 7+” va mai organiza circa patru expoziţii la Galeria Municipală de Artă a Turzii. Preşedintele asociaţiei, Alexandru Picovici, a menţionat, totodată, că este vorba de vreo trei expoziţii personale şi de „Salonul de Iarnă” – tradiţionala expoziţie de grup, organizată la Turda anual, în luna decembrie.

Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.