Expoziția Corneliu Baba, fascinant eveniment la Muzeul de Artă

La 28 decembrie 2022, comemorăm un sfert de secol de la trecerea în eternitate a titanului artei românești contemporane, Corneliu Baba (1906-1997), Artist al Poporului, membru al Academiei Române, membru al Academiei de Arte Frumoase din Berlin. Expoziția „In Memoriam Corneliu Baba” – organizată de muzeograf Liliana Chiriac de la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) și de istoricul de artă Maria Muscalu-Albani, legatara testamentară a artistului și custode al colecției maestrului Baba, donată MNAR în 2011 de soţia artistului, Constanţa Baba -, este cel mai valororos eveniment cultural din ultimii ani, de la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. Opera marelui artist a fost comentată, impropriu, nu de puține ori. Portrete de epocă în notă realistă, au fost ”comparate”, nefericit, cu lucrări de Francisco Goya (1746-1828). Este exclus ca Baba să fi apelat la modele occidentale de secol trecut în arta sa portretistică.”Unele dintre portretele sale i-au determinat (n.r: ???) pe criticii de artă (n.r.: care critici?) să-l compare cu Francisco Goya. Printre acestea se află portretul din 1952 al lui Mihail Sadoveanu (aflat la Muzeul de Artă din Timișoara) și portretul din 1957 al lui Krikor Z. Zambaccian (Muzeul Zambaccian, București), portretele actriței Lucia Sturdza-Bulandra, al marelui muzician George Enescu ori al scriitorului Tudor Arghezi”. Referință neavenită, pentru că Baba nu avea nevoie de surse de inspirație pentru portretele realizate de el (”Pictez de preferință oameni”). Nu numai că Baba dedicase ani în șir acestui gen artistic, dar era recunoscut drept un creator original, inconfundbil. Texte bombastice deservesc, și azi, creația artistului. Baba a respins taxarea lui ca pictor psiholog. NU a avut ”obsesia pentru portret” și NU ”a răspuns creator influenţei exercitate de Goya, El Greco şi Rembrandt”. Toți pictorii, indiferent de epocă, au executat, în muzee, în timpul studiilor academice, copii după lucrări de artiști consacrați. Era o practică tradițională, care viza însușirea manierelor de lucru ale predecesorilor celebri, urmată de definirea propriului stil artistic. Ciclul „Spaime“ NU e o reacţie la totalitarism, iar ciclul „Regele nebun“, nici pe departe ”autoportretizant”, NU este nici ”un denunţ al lui Ceauşescu”.Din superficialitate a fost ratată o abordare pertinentă a lucrărilor din ciclul ”Regele Nebun” care se referă, explicit, la personajul Lear, din piesa lui Shakespeare. Deloc neobișnuit, Baba a reluat această tema, mereu cu alte detalii, care evocă propensiunea sa constantă pentru perfecțiunea oricărei compoziții din palmaresul personal. Pictorul Baba ar fi trebuit să fie cunoscut britanicilor drept cel mai inspirat artist care a imaginat chipul lui Lear, regele care a renunțat la tron, în favoarea fiicelor infame Goneril și Regan, și a alungat-o din castel pe mezina Cordelia, singura care îl prețuia cu adevărat. După scurt timp, Lear constată dezastrul pe care l-a generat, își pierde rațiunea, rătăcește pe lângă ziduri de cetăți și moare, cu Cordelia în brațe, ucisă din ordinul lui Edmund, comandantul oștirii britanice. Maestrul Baba îl imaginează pe Lear și în ipostaza regelui Oedip, personajul piesei lui Sofocle, care își scoate ochii pentru că și-a ucis tatăl, fără să știe că e chiar părintele său. Baba își însoțește personajul de un câine, pentru a cărui prezență a realizat câteva studii de atelier. Pentru regizorul Andrei Şerban ”Regele Lear este o piesă uriaşă şi inepuizabilă. E o piesă care-ţi scapă printre degete, e ca o simfonie de Beethoven. O poţi pune în scenă de zeci de ori şi tot vor rămâne laturi neexplorate. O fac acum, a doua oară, şi nu pot decât să sper că vom reuşi să o înţelegem mai adânc (…)” declara Andrei Şerban, în 2012, cu prilejul montării, la București, a piesei marelui Will, în care jucau exclusiv actrițe travestite în eroii shakespereani.

Corneliu Baba: ”Realist prin tradiție, prin temperament și gândire, mă consider posesorul uni registru nelimitat de înțelegere a valorilor plastice indiferent de manieră și tendință. Ceea ce mă interesează este calitatea picturii ce fac și sentimentele pe care vreau să le transmit. Nu fac pictura secolului sau a epocii pe care o traversăm, fac pictura mea. Îmi place să mă știu un apărător al ultimului cap de pod al picturii mari”.

Maestrul Corneliu Baba l-a omagiat pe Ștefan Luchian în câteva tablouri reprezentând anemone. Potrivit unei legende grecești, anemonele au răsărit în locul în care Afrodita l-a plâns pe iubitul său Adonis, ucis de Ares, zeul războiului. În Palestina, se credea că pentru prima dată anemonele au înflorit sub crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Isus. Anemonele erau folosite pentru vopsirea oualor de Paști, la curtea regelui Edward I al Angliei.

În privința naturilor statice, Baba este impecabil în alegerea cadrului și prin iscusința deplină în redarea culorilor.

EXCLUSIV PENTRU COTIDIANUL ”FĂCLIA”

Maestrul Teodor Botiș a avut șansa de a-l avea pe genialul artist Corneliu Baba profesor în timpul specializării efectuale la Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din București, azi Universitatea Națională de Arte.

”În 1964, tânăr cadru didactic la Cluj, am avut șansa să fiu trimis la specializare la București la clasa pictorului și profesorului Corneliu Baba. În această clasă de cursanți erau câțiva din viitorii mari pictori ai României – Vladimir Zamfirescu, Semproniu Iclozan și alții. Ei s-au afirmat ulterior ca nume de mare rezonanță ale artei românești. Profesorul Baba a fost pentru mine, în anii aceia, personalitatea excepțională de care aveam nevoie. La Cluj, eu am fost, timp de patru ani, studentul pictorului Aurel Ciupe. El a sădit în noi sensibilitate, rafinament cromatic, spirit analitic. La Corneliu Baba am descoperit simțul sintezei, raportul dintre analiză și sinteză. În lucrările sale, Baba concepea centre de interes în suprafață, organiza tensiune în suprafață, conducea spectatorul spre punctul incitant care îți pune întrebări, care apoi îți dă și șansa să tinzi spre ceea ce înseamnă perfecțiune. Măiestria cultivată de Corneliu Baba era cea care te încredința că desăvârșirea împinsă prea departe e sortită morții prin prea plinul ei. Baba dădea șansa spectatorului să aibă sentimentul gravității. Ne spunea mereu că ”Eroica lui Beethoven nu se poate cânta cu o orchestră de muzicuțe”. Și avea perfectă drepatate, pentru că marea artă creează în noi obișnuința întrebărilor. Am început să devin moral după ce am avut prima spaimă și, într-adevăr, arta lui Baba îți creează și sentimentul de spaimă, pentru că te pune în situația să te întrebi de unde vii și încotro mergi. Arta lui Baba era sublimă, în acei ani când o picta pe actrița Lucia Sturza Bulandra – și care, văzând semnătura artistului din dreapta tabloului, a rostit, inadecvat și revoltată : ”Eu nu sunt babă!”, neștiind că numele maestrului e Baba și semnătura sa a fost eternizată pe toate lucrările sale. A fost un pictor cu o structură de aristocrat. În momentele de pauză de la cursuri, ne scruta cu o privire de la înățime. Vorbea cu mult curaj și sinceritate de marile personalități ale țării. Baba a fost și un artist genial și un om de mare caracter.

În expoziția Corneliu Baba de la Muzeul de Artă din Cluj e și un spațiu documentar, cu fotografii cu maestrul și studenții săi. Eu am văzut aici un liant nemaiîntâlnit: Baba era admirat de studenți pentru că făcea, constant, numai referiri pozitive privitor la artistul învățăcel care lucra în clasa aflată în coordonarea sa. Îți dădea curaj și încredere. Puțini profesori procedau așa, puțini creau un liant care să te mobilizeze, să dinamizeze, care să-l pună pe viitorul pictor în situația de a se uimi, de a-și lua în serios caracterul durabil al creației plastice, prin meserie și zona de dincolo de meserie, cu inefabilul, cu misterul care împlinește, îmbogățește plenitudinea, rotundul creației plastice.

Tot în perioada respectivă, am mai avut o șansa excepțională: studierea ”Tratatului despre peisaj și figură” scris de André Lhote (1885-1962), care se păstra într-un depozit al Bibliotecii Academiei Române”, a declarat, pentru cotidianul ”Făclia”, maestrul Teodor Botiș.

Carmen Fărcașiu