Exerciții de empatie: De câte ori…

De câte ori nu am catalogat dorințele cuiva ca fiind mărunte, nesemnificative, superflue? Sau când i-am împlinit unui apropiat o dorință minusculă, fără să-i judecăm preferința?

Adesea credem că în viață suntem prea ocupați cu treburile aparent importante, ca să mai avem timp și pentru dorințe ce pot fi amânate sau a căror neîndeplinire nu prezintă risc vital.

Ajunge persoana pe un pat de spital, mai are poate doar zile sau ore și-atunci, brusc, îți vine să-i îndeplinești toate dorințele: i-aduci mâncarea preferată, îi cumperi revista aceea de integrame pe care o considerai o fiță, ba chiar – la nevoie – îi propui excursii prospective în locuri de care nu voiai să auzi deunăzi.

Toate astea nu-s forme de dragoste, ci variante ale disperării. Simți că-ți curge timpul printre degete și-ai vrea să le faci pe toate, dar nu mai e când.

Atunci când ieșiți la o plimbare, priviți oamenii. Faceți o socoteală rapidă și mirați-vă cât de puține chipuri senine vedeți.

Dacă în fiecare zi am împlini cuiva măcar o dorință, fără s-o cântărim, fără s-o negociem sau s-o facem monedă de schimb, am putea transfigura aceste chipuri. Iar bucuria lor ne-ar reda ceva din starea paradisiacă.

Pr. Bogdan CHIOREAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut