Exerciții de empatie: Cât de greu e să-ți asumi prietenia cuiva!

În Vechiul Testament, la un moment dat, poporul israelit și-a făcut un vițel de aur căruia i se închina.

Moise merge înaintea Lui Dumnezeu și i se adresează în următorul fel: „O, Doamne, poporul acesta a săvârșit păcat mare, făcându-și dumnezeu de aur. Rogu-mă acum, de vrei să le ierți păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, șterge-mă și pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!”

Ce mare lucru e să-i spui lui Dumnezeu: Doamne, decât singur în Rai, mai bine în Iad cu toți pe care mi i-ai dat să-i întâlnesc! Deoarece comuniunea din întuneric e mai luminoasă decât lumina din singurătate.

Am întâlnit atâtea situații în care răspunsul la strigătele după ajutor ale unora s-au finalizat cu justificări ale lipsei de implicare: promisiuni fără acoperire („încerc să te-ajut… când reușesc, te sun eu!”) sau vorbe fără conținut („dacă treci prin problema asta, poate e spre binele tău…”).

Când vrei să mijlocești pentru un prieten, indiferent de speță, asumă-ți problema lui mai mult decât dacă ar fi a ta. Dacă nu reușești pe cale amiabilă, șantajează-l pe Dumnezeu cu dragostea ta față de cei de lângă tine. Sigur nu rezistă amenințării!

Pr. Bogdan CHIOREAN