Exerciții de empatie: Când primește Dumnezeu fapta bună

Știți când primește Dumnezeu fapta bună? Când e făcută asiduu. Că-i tare ușor să trimiți un SMS gol pentru o donație. Dar e foarte dificil când fapta ta bună e zămislită peste atribuțiile de zi cu zi.

Ieri am primit la Centrul „Sf. Nectarie” toate donațiile de medicamente și materiale sanitare din județul Cluj, colectă organizată de Arhiepiscopia Ortodoxă. Am încercat să ne gândim cum am vrea noi să le primim dac-am fi în locul celor din război. Din acest motiv, alături de 20 de colegi, de la 9 dimineața și până la ora 23, le-am luat bucată cu bucată, le-am pus pe sortimente, le-am inventariat, împachetat, paletizat și încărcat în mașină. Colecta a fost pe baza unei liste pe care am pus-o la dispoziția celor interesați, pentru ca în Ucraina să ajungă doar medicamentele și materialele tehnico-sanitare de maximă necesitate. Când e război, nu-ți arde să selectezi ce-i bun din ce-ai primit, ci, mai degrabă, ai prefera ca toate să fie judicios alese. Spre slava Lui și folosul oamenilor.

Când am văzut cutii, baxuri, plase, plăsuțe, pungi de hârtie, paleți…, mi se părea imposibil de terminat într-o zi. La un moment dat, chiar mă intriga entuziasmul celor care erau cu mine. M-am uitat, pe rând, la fiecare: unul a fost în tură de noapte și a preferat să stea singur să facă atât cât poate până ajungem noi. O colegă se-mpărțea între internările pacienților de pe secție și selectarea produselor primite. Alți doi colegi au stat tot pe-afară să primească pachetele și să le care: ba la subsol pentru selectare, ba înapoi pentru paletizare. Un coleg a zugrăvit singur paraclisul, ca să-i lase pe ceilalți să fie prezenți aici. O doamnă doctor e însărcinată, dar a stat, cu soțul ei, până la finalul zilei. Altcineva a venit direct după o zi întreagă de predat cursuri. Un coleg a fugit într-o altă localitate, preț de câteva ore, pentru o problemă anterior programată, apoi – deși seară – a revenit pentru că mai avea dragoste de împărțit. Un prieten și-a anulat cursul la care trebuia să participe, doar ca să ne fie sprijin. Un alt prieten avea mama grav bolnavă, în ultimele clipe, dar a rămas cu noi să facă ce-i nevoie. O colegă e bunică și-avea ce să facă-n timpul ăsta. Doamna care ne-a ajutat gratuit cu transportul a mai adus doi băieți să ne ușureze munca.

Eu n-am văzut pe niciunul făcând asta în timpul liber și pe tihnă. Fiecare încerca să-și tăinuiască oboseala și atribuțiile. Doar să fie de folos celor greu încercați.

Târziu, spre seară, mi-am dat seama că oamenii ăștia au stat o zi întreagă doar cu o apă plată. Deși n-am obiceiul, am comandat rapid niște cartofi prăjiți, pe Glovo. M-a încercat un sentiment paradoxal: pot să comand orice? Oricât? Și vine fără riscuri? Și putem sta cu toții la masă?

Nu toți au cont de Facebook. Doar pe o parte i-am etichetat. Cred că nu întâmplător au fost, de toți, 20. Ziua de 9 martie e ziua pomenirii Sfinților 40 de Mucenici și sunt sigur că fiecare s-a jertfit cât pentru doi… La final, Dumnezeu și-a dezactivat blițul și a făcut, discret, câteva instantanee. Acum le developează și ne pregătește un album comun, pe care să-l privim în veșnicie…

Pr. Bogdan CHIOREAN