Exclusiv | Eurodeputatul francez Younous Omarjee: România trebuie să preia leadership-ul pentru politica de coeziune

Eurodeputatul Younous Omarjee face parte din delegaţia Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI) din cadrul Parlamentului European, care a vizitat în aceste zile municipiul Cluj-Napoca. Younous Omarjee se află la al treilea mandat în Parlamentul European, activând în Grupul Confederal al Stângii Unite Europene – Stânga Verde Nordică. Cu ocazia vizitei sale la Cluj-Napoca, Younous Omarjee a aceptat să răspundă la câteva întrebări pentru ziarul Făclia. Eurodeputatul vorbeşte despre rolul pe care îl are România în politica de coeziune și despre cum au fost gestionate fondurile europene în această zonă a țării. Totodată, europarlamentarul susține că Spațiul Schengen reprezintă singura voce logică și istoric, precizând că România se va alătura atât spațiului Schengen cât și zonei euro.

Rep: Domnule eurodeputat, faceți parte din Comisia de Dezvoltare Regională din Parlamentul European, care vizitează în aceste zile zona Clujului. Care este scopul acestei vizite și care sunt primele concluzii?

Younous Omarjee: România este o țară importantă în ce privește coeziunea și am văzut aici cum politica noastră aduce roade. Pe de-o parte, pentru a îmbunătăți condițiile concrete de viață ale cetățenilor români și, pe de altă parte, de a angaja întreaga Românie în gestionarea noilor provocări. Cred că suntem un sprijin pentru România, un sprijin pentru români. Așa cum bine știți, România este, din ce în ce mai mult, o țară din inima Europei.

Rep: Care ar fi principalele piedici care îngreunează implementarea politicilor de coeziune în țara noastră?

Younous Omarjee: Văd că aici la Cluj și în Transilvania există un „laborator” al bunei gestionări europene a fondurilor regionale și, pe deasupra, o definire clară a obiectivelor strategice. Proiectele derulate de domnul primar Emil Boc, am văzut câteva din proiectele de amenajare a malurilor Someșului, calitatea vieții pentru cetățeni se schimbă. Aceasta este finalitatea politicii fondurilor europene, susținută de contribuția la nivel local, de ambiția domnului primar, iar oameni sunt mai fericiți. Nu este ceva complicat, să faci sport în aer liber, au fost plantați arbori, s-au creat piste pentru bicicliști, este o calitate a vieții mai bună.

Rep: România a împlinit, nu demult, 16 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Cum ați evalua dvs. procesul integrării în structurile europene ale țării noastre, atât la nivel de societate, cât și la nivel instituțional, ținând cont că instrumentele financiare constituie doar o pârghie din tot ce înseamnă mecanismele de integrare în Uniunea Europeană? Cum vedeți că a folosit România toate aceste pârghii pentru a se integra cât mai bine în structurile europene?

Younous Omarjee: Aveți deputați români în Parlamentul European extrem de influenți. Acest lucru impactează atât în privința gradului de a influența cât și în ceea ce privește procesul de integrare. Ați avut un comisar român pentru politica de coeziune care a transformat în mod semnificativ politica regională, întrucât revoluția s-a realizat pentru perioada de programare precedentă, 2014 – 2020. Ați văzut că activitatea doamnei Corina Crețu, care a făcut parte din delegația noastră, a fost decisivă pentru finanțarea de mari proiecte aici, în România.

Desigur, se pune încă problema integrării, evident, în spațiul Schengen și în zona euro. Cred că drumul este deschis. Pot exista decalaje, pot exista eșecuri, dar, mai devreme sau mai târziu, eu sper mai degrabă mai devreme, România va fi integrată în spațiul Schengen și la termen, dacă ea decide astfel, de asemenea în zona euro. Spațiul Schengen reprezintă singura voce logică și istorică.

Eu vin din insula Reunion, știu ce înseamnă acest sentiment de discriminare atunci când trebuie să trecem o frontieră europeană și suntem nevoiți să arătăm pașaportul. Îi spusesem colegului bulgar care face parte din delegația noastră, noi doi împărtășim același sentiment. Iar obiectivul politicii noastre, obiectivul final al Uniunii Europene vizează un spațiu al libertății, un spațiu al egalității în drepturi. Deci, la timpul potrivit, cred că acest deziderat se va realiza. Cred că România este o țară foarte influentă la nivelul instituțiilor europene și în egală măsură în Comitetul Regiunilor, poziția domnului președinte (n.red. al Comisiei COTER a Comitetului European al Regiunilor) Emil Boc este importantă. Lucrăm împreună, suntem un fel de alter ego și cred că cerințele autorităților române, ale cetățenilor români ajung pe masa decidenților europeni.

Un ultim aspect, România are, fără îndoială, un nou rol de jucat în cadrul Consiliului European, pentru că influența ei nu poate decât să crească într-un moment în care Uniunea Europeană se confruntă cu un număr de probleme cu Ungaria – actualul guvern -, vorbesc aici în ceea ce privește politica de coeziune, și cu Polonia, mă refer la guvernul actual, în privința respectării valorilor. România, o țară care beneficiază de un sprijin important pentru politica regională, este cea care trebuie să preia astăzi leadership-ul în a promova, apăra și antrena sprijinul pentru politica de coeziune.

***

Younous Omarjee s-a aflat, marți și miercuri, la Cluj-Napoca alături de alți șase deputaţi din Comisia pentru dezvoltare regională a Parlamentului European (Comisia REGI) în cadrul unei vizite destinată proiectelor de infrastructură şi mediu sprijinite din resursele politicii de coeziune.

Membrii delegaţiei au fost Younous Omarjee (Grupul Stângii din Parlamentul European – GUE/NGL, FR), şeful delegaţiei; Daniel Buda (PPE, România); Corina Creţu (S&D, România); Mircea-Gheorghe Hava (PPE, România); Krzysztof Hetman (PPE, Polonia); Dan Motreanu (PPE, România) şi Andrey Novakov (PPE, Bulgaria).
Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut