Erik Lincar: M-am acomodat cu realitatea clubului

Relaxat, după un antrenament cu echipa și o repriză de recuperare în urma accidentării pe care a avut-o, Eric Lincar, antrenorul celor de la ”U” Cluj și-a găsit timp pentru o discuție, a cărui leitmotiv a fost promovarea echipei pe care o conduce acum în prima Ligă.

– Urmează trei meciuri dificile pentru ”U„ Cluj, și prin prisma locurilor în clasament pentru Steaua, locul 5 și Petrolul, primul loc – dar și din pesrpectiva ultimelor meciuri ale celor de la Astra, două victorii și un egal. Realist, câte puncte credeți că se pot obține din acestte trei meciuri care mai urmează până la pauza din iarnă?

– Este foarte complicat să spui în fotbalul de astăzi câte puncte poți să obții. Este clar că vrei să faci maximum de puncte, care îți creează o stare de bine, un moral bun, dar fotbalul este foarte imprevizibil. Și atunci trebuie să o luăm pas cu pas, sunt meciuri cu trei echipe bune. Astra, cred eu că este totuși o echipă de mijlocul clasamentului, spre partea superioară, o echipă incomodă care în ultima perioadă a fost învinsă foarte greu. Nu mai spun de mecidul cu Steaua, care, după victoria de la Hermanstadt, cu siguranță are un moral bun, este o echipă foarte experimentată, poate cea mai experimentată din Liga a doua, cu jucători care au zeci de meciuri în Liga întâi. În ceea ce privește Petrolul cred că nu mai este nimic de spus, la șase puncte de ocupantele locurilor doi și trei, o echipă paragmatică, o echipă care – la fel ca și noi – și-a câștigat toate jocurile de acasă, de fapt au o singură înfrângere, cea cu Metaloglobus. Din punctul meu de vedere este cea mai redutabilă echipă până în momentul de față. Cred eu că jocurile vor fi foarte disputate.

– Pauza generată de jocurile echipei naționale v-a fost utilă? S-a reușit remedierea unor aspecte mai puțin bune în jocul echpei?

– Da, avem timp să analizăn meciurile cu următorii adversari. Este, până la urmă, o pauză normală, având cont că avem jucători și la echipele naționale, gen Hoffman sau Dican, și cred că acest sistem de acum este bun pentru toată lumea, în special pentru echipele care furnizează jucători la echipele naționale.

Revenind la jocul echipei, a-și îmbunătăți momentul în care, deși conducem, primim foarte multe goluri – gen o repriză cu Csikszereda sau cea cu Șelimbăr. Sunt momente pe care o echipă serioasă, experimentată, le poate gestiona. Eu am preferat să merg pe mâna jucătorilor tineri – nu avem în echipă jucători peste 30 de ani – dar și ei ar trebui să poată gestiona aceste momente și să rezolve astfel de situații. Din punct de vedere mental încercăm să lucrăm pe zona asta și să reglăm aceste situații care ne-au fost defavvorabile.

– Ați aminti de meciul cu Șelimbăr. Ce nu a funcționat atunci? Credeți că a fost decisivă eliminarea lui Gîț?

– Nu. La începutul sezonului ne-am dorit foarte mult să jucăm pe niște terenuri cu o suprafață de joc bună. Știam că, din acest punct de vedere, vom avea jocuri dificile la Brăila, la Ripensia și la Avrig, unde am jucat cu Șelimbăr. Sunt niște terenuri cu un gazon prost, ceea ce dezavantajează clar echipa mea. E adevărat că la Brăila ne-am adaptat, am reușit să câștigăm, cu Ripensia am avut șansa să jucăm pe stadionul ”Dan Păltinișanu” și nu pe ”Electrica”, care este un teren chiar foarte prost, dar, din păcate, cu Șelimbăr, la Avrig, am jucat pe un teren de Liga a treia. Deși le-am spus jucătorilor că va trebui să ne adaptăm, nu am reușit asta. Din păcate sunt momente, conjuncturi – cum a fost și la acea eliminare – când dacă nu ești atent poate se scrie istoria unui meci. Până la urmă se întâmplă în fotbal, trebuie să luăm lucrurile așa cum sunt, am analizat acel joc și spre ca pe viitor să nu mai avem o prestație de acest fel.

– Există accidentări sau probleme de altă natură în lotul echipei în acest moment?

Există o accidentare de durată a lui Vali Alexandru, care încearcă să revină acum, este în perioada de recuperare, să vedem dacă îl vom putea folosi spre sfârșitul acestei perioade, mă refer la meciul cu Astra sau poate cu Petrolul. Totuși depinde de situația lui medicală.

– În vară s-a produs o remaniere masivă a lotului, 12 jucători au plecat și alți patru sau cinci au ajuns în club. Cum credeți că s-a omogenizat echipa?

– De fapt, din vechea echipă au rămas doar patru jucători. Nu a fost un lucru ușor. Au fost probleme și de comunicare, nu neapărat doar cu cei care au venit, dar și cu cei care erau aici. Ai nevoie de timp pentru asta, și mi-am asumat acest lucru. La noi nu poți spune că ai un proiect pe doi sau trei ani, totul se întâmplă într-o foarte mare viteză. Dar până la urmă cred că am reușit să gestionăm acești factori.

– Se preconizează transferuri în pauza de iarnă?

Da, cu siguranță vor fi anumite transferuri, dar nu foarte multe. Este complicat să găsești iarna jucători de valoare, pentru că în general, poți să alegi doar dintre jucătorii la care cluburile renunță. De aceea spun că va fi o perioadă de transferuri mai săracă, dar vrem să ne îmbunătățim lotul, mai ales că vrem să ajungem în play off. Nu suntem încă calificați în play off, mai trebuie să facem puncte ca să ajungem acolo, dar vom munci pentru acest obiectiv.

– Vă gândiți la jucători de peste hotare, din țară, din ce Ligă?

– De peste hotare este complicat, mai ales că majoritatea jucătorilor care vin nu au jucat în ultimul timmp, poți să-i vezi într-un amical sau la antrenamente și asta poate să înșele. Prefer să aduc jucători pe care i-am văzut și care s-au acomodat în România.

Sincer să fiu urmărim și jucători din Liga a treia. Eu nu am o problemă atâta timp cât ei au calitate. Domnul Pojar urmărește în special Liga a treia și comunicăm în permanență, ne consultăm. Liga a doua este urmărită de mine, iar din Liga întâi ce să spun? Depinde foarte mult și de latura financiară – nu suntem în momentul de față un club care să ofere foarte mari salarii.

– Dintre jucătorii de la echipa de tineret aveți pe cineva în vizor?

Suntem foarte atenți la ei, și chiar acum vom lua la antrenamente un fundaș central. Este adevărat că nu este ușor să pomovezi un jucător tânăr în momentul în care ai un obiectiv. Dar, trebuie să spun că sunt un antrenor fericit deoarece în curtea noastră au fost Hoffman sau Moraru, jucători pe care i-am găsit aici, lucru pentru care trebuie să mulțumesc tuturor celor care se ocupă de tinerii noștri jucători. Avem jucători tineri care s-au adaptat la Liga a doua, și care cred eu că pot face performanță la acest club.

– Care jucători de la ”U” credeți că au șanse să ”explodeze” în perioada imediat următoare?

Eu am dat șansă jucătorilor mai tineri, avem o echipă cu o medie de vârstă destul de scăzută, iar jucătorii tineri oricând pot să facă saltul la un nivel bun de joc de Lioga întâi, dar în principiu, eu mi-aș dori ca toți acești jucători tineri să promoveze cu ”U” Cluj în Liga întâi.

– Prin vară au existat ceva probleme în cadrul clubului sau cu persoane din club, cu persoane pe care le-ați numit ”intermediari”, și care făceau presiuni privind deciziile pe care trebuie să le luați. Mai exită situații de această natură?

Nu erau presiuni intense. Poate că erau genul de situații în care ți se sugerează sau ți se spune ceva ”cum ar trebui să fie”. În general sunt omul care încarcă să fie echilibrat, să analizeze fiecare situație și să ia decizia bună doar pemntru echipă. De aceea cred că, de când sunt la Cluj, am luat deciziile bune, deși poate că în anumite situații au fost chiar dureroase. Dar, în fotbal asta este: trebuie să iei decizii. Și trebuie să le iei foarte des. Și de asta poate multă lume nu înțelege viața complicata a antrenorilor. Ei sunt cei care trebuie să ia decizii, de multe ori nu le face plăcere, dar tot timpul ei trebuie să se gândească la binele echipei.

– Înțeleg că acum atmosfera este în regulă, nu există situația să plecați de la club, așa cum se discuta cu ceva timp în urmă?

– Societatea și fotbalul din România au ajuns la un moment în care totul se întâmplă foarte repede. De mult nu mai am nici o așteptare de la nimeni, și sunt pregătit ca în orice monet să se întâmple orice. Dar, momentan, nu, nu există o situație de genul ăsta.

– Cum vi se pare clubul ”U„ Cluj, comparativ cu alte cluburi la care ați antrenat, cum ar fi Turris sau Callatis?

Vă dați seama că ”U” Cluj este cel mai prestigios club la care antrenez, este un club plin de istorie, cu foarte mulți suporteri, un club unde chiar mi-aș dori ca la anumite meciuri să avem parte de o susținere a lor cât mai mare. Visul meu a fost să strâng pe Cluj Arena mai mult de zece mii de spectatori. Până acum nu a fost posibil, a fost și exilul la Bistrița și problema cu pandemia, dar chiar am dorit și doresc în continuare asta.

Vă spun sincer, am venit cu mari spernațe la Cluj. În timp am luat contact cu realitatea din club. Am luat-o ca atare și am încercat să gestionez toate situațiile, și – cred eu – am reușit să mă acomodez cu ea. Acum pot să spun că iubesc acest club, așa cum este el, și îmi doresc să rămân cât de mult timp se poate aici și să am performanțe.

Pot să spun că ”U” Cluj este printre primele zece echipe din România, ca și tradiție, ca și anvergură. Mai rămâne doar de obținut performața și cred eu că, la un moment dat, vom ajunge printre primele echipe din Liga întâi.

Viorel Dădulescu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut