Emoții din nou la „frontierele romane”

Președintele Comisiei Naționale Limes, istoricul Felix Marcu a declarat că la dosarul Limes privind includerea Frontierelor Imperiului Roman din Dacia pe lista UNESCO mai trebuie remediate o serie de probleme, precizând că o decizie cu privire la includerea frontierelor romane din fosta provincie Dacia ar putea fi luată abia în luna iulie a acestui an. El s spus că în vară este posibilă orice decizie, nefiind exclusă respingerea înscrierii Limesului roman din Dacia în patrimoniul UNESCO.

„În noiembrie am fost la Paris unde am oferit o serie de detalii în fața unei delegații internaționale. Se pare că totul este pozitiv dar în urma raportului pe care l-am primit în decembrie mai trebuie să remediem foarte multe lucruri. Trebuie să prezentam un plan de management, ceea ce știam de la început, însă nu am avut timp să facem asta. Problemele cele mai mari pe care le avem sunt legate de conservarea site-urilor. Conform ghidurilor, până în 28 februarie trebuie să răspundem la aceste întrebări și să demonstrăm că le vom putea gestiona în viitor.

După aceea, în iulie, conform calendarului UNESCO dosarul va fi analizat.

Sunt mai multe posibilități, fie este refuzat, fie este amânat, fie va fi înscris în UNESCO”, a precizat Felix Marcu.

În judeţul Cluj există porţiuni de Limes care fac parte din obiectivele Programului în localităţile Chiuieşti (Dealul Crucii, Dealul lui Mihai), Căşeiu (castrul roman), Poieni (Dealul Bonciului, Rambusoi, Dosul Marcului, Horhiş, Cetatea), Vânători (Cornul Vlaşinului, Grebăn, Poic), Hodişu (Cornul Sonului), Gilău (castrul roman), Turda (castrul roman), Bologa (castrul roman), Sutor.

Dosarul de nominalizare a Limesului Dacic pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial a fost depus la Centrul Patrimoniului Mondial la începutul anului trecut. Inițial, termenul de depunere a documentației pentru înscrierea granițelor romane de pe teritoriul țării noastre a fost 2021, însă a fost prelungit până în 2023.

Nominalizarea Frontierele Imperiului Roman – DACIA  a fost inițiată  în contextul existenței unei ample selecții de situri din Marea Britanie, Germania, Olanda, Austria, Slovacia deja înscrise în Lista Patrimoniului Mondial, precum și al pregătirii unor nominalizări viitoare din aceeași vastă familie a Frontierelor Imperiului Roman. Între acestea România mai are în pregătire nominalizarea transnațională Frontierele Imperiului Roman – Limesul Dunărean, Sectorul Estic, în strânsă colaborare cu trei țări partenere: Bulgaria, Croația și Serbia.

 

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut