Eliminarea pensiilor speciale, o poveste românească fără sfârșit

În contextul crizei actuale pe care cu toții o traversăm, subiectul pensiilor speciale și mai ales al eliminării lor, revine în discuție. De fapt, e chiar imposibil de ignorat în condițiile în care, pe noi, românii de rând, acestea ne costă sump. În prezent, există două inițiative ale opoziției prin care se cere din nou eliminarea lor, care însă au fost uitate în sertarele Legislativului.

Ieri, reprezentanții USR au readus în față această temă delicată. Liderul de grup al deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a depus o solicitare la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, care vizează participarea ministrului Muncii, Marius Budăi, la „Ora Guvernului”, lunea viitoare.

Potrivit solicitării USR, tema dezbaterii este stadiul îndeplinirii Jalonului 215 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensii speciale şi care sunt paşii concreţi făcuţi de Ministerul Muncii pentru a duce la îndeplinire la timp acest angajament.

Parlamentarii clujeni atrag atenția și ei, asupra unor măsuri ce trebuie luate cât de repede în ce privește aceste pensii speciale.

“Pensiile speciale sunt o situație de inegalitate socială gravă. Azi, pensia specială medie este de 8 ori mai mare decât pensia din Pilonul 1, mai exact de 14.000 de lei (fără a include în calcul pensiile militarilor, pentru că acelea nu sunt publice) față de pensia contributivă, de 1.775 de lei. Indifierent de context, dar, mai ales, într-unul de criză, USR susține eliminarea lor și inlocuirea cu acordarea de pensii de principiul contributivității.

L-am chemat pe Ministrul Muncii în Parlament, pentru a ne prezenta stadiul reformei pensiilor și a îndeplinirii jaloanelor stabilite până la final de 2022”, a explicat deputatul USR de Cluj, Viorel Băltărețu.

USR a depus un nou proiect privind eliminarea pensiilor speciale încă din luna mai a acestui an. De atunci coaliția PSD-PNL-UDMR refuză să pună în dezbatere proiectul nostru. În schimb, în fiecare zi liderii celor trei partide se plâng de faptul că nu există bani pentru mărirea pensiilor în cazul celorlalți români care nu sunt “speciali”. Adevărul este însă niciun alt partid, în afară de USR, nu a dorit să elimine pensiile speciale. Ca să vă faceți o idee cât ne costă recompensarea unor grupuri de interes, în bugetul pe 2023 au fost alocate peste 11 milioane de euro pentru pensiile speciale ale parlamentarilor. Este cu atât mai nedreaptă și lipsită de echitate această atitudine într-o perioada de criză economică în care un simplu pensionar abia se descurcă să supraviețuiască.

USR i-a solicitat și premierului Ciucă să prezinte un plan de renunțare la aceste pensii. Vom insista să se întâmple cât mai repede. Din acest motiv am solicitat și prezența ministrului Muncii în Parlament săptămâna viitoare. Reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale face parte din măsurile asumate în PNRR și ar trebui să aibă loc până la sfârșitul acestui an. Sperăm să aflăm și noi, dar mai ales restul românilor, ce pași concreți s-au făcut în acest sens”, a afirmat, la rândul său, deputatul USR de Cluj, Oana Murariu.

“Da, este necesară eliminarea pensiilor speciale. Sistemul pensiilor speciale este o aberație”, a punctat scurt și senatorul USR de Cluj, Cristian Bordei.

Proiectul de reformare a sistemului de pensii trebuie realizat în conformitate cu recomandările experților Băncii Mondiale, astfel încât jalonul PNRR corespunzător să fie îndeplinit în termen.

PSD susține fără echivoc respectarea jalonului din PNRR și soluția eliminării pensiilor speciale, așa cum e gândită în raportul specialiștilor Băncii Mondiale, în urma acordului cu Ministerul Muncii.

În acest moment sunt lipsite de logică acțiunile întreprinse de USR împotriva actualului Ministru al Muncii, dat fiind faptul că România a ajuns în această situație extrem de dificilă în privința pensiilor chiar din cauza USR, prin condiționalitățile privind pensiile în PNRR -ul ținut la secret de ”artizanul” USR .

Cu siguranță, Ministrul Muncii alături de ministerele de resort lucrează pentru formularea unui proiect de Ordonanță de Urgență, în vederea adoptării unei decizii legată de reformă pensiilor speciale.  Este un proces amplu ce nu poate fi realizat de azi pe mâine,mai ales că acesta este o condiționare a PNRR”, a spus liderul PSD Cluj, Alexandru Cordoș.

„Nu cred că Ministrul Muncii poate să dea socoteală pentru pensiile speciale atât timp cât ele sunt aprobate prin lege. Este responsabilitatea liderilor puterii să dea socoteală pentru ne-eliminarea lor.

Vechile partide guvernamentale post-decembriste au pornit acest lung șir de pensii speciale din multiple motive – pentru a-și asigura propriile pensii – pentru a cumpăra non-combatul sistemului de justiție – pentru a cumpăra voturile altor categorii profesionale – creând în final multiple categorii profesionale de votanți captivi.

Sigur că este elementar ca acestea să fie eliminate. Am expus motivele pentru care puterea nu vrea să le elimine ci doar, la momente cheie, cum ar fi alegerile, să mimeze eliminarea lor.

AUR are depusă o inițiativă de eliminare a pensiilor speciale (Pl-x nr. 136/2022) prin supra impozitarea părții lor care este constituită pe ne-contributivitate, adică e necinstită. Deocamdată e blocată în Camera Deputaților, la comisiile raportoare”, a declarat și deputatul AUR de Cluj, Alin Coleșa.

Anca M. COLIBĂȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut