Efective mărite ale polițiștilor pe străzile orașului

Un număr de 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 25.000 de lei, dintre care 32 de sancțiuni au fost întocmite privind circulația pe drumurile publice, este rezultatul unei acțiuni desfășurate de peste 130 de polițiști, jandarmi și efective din cadrul Poliției Locale Cluj-Napoca, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Echipajele au derulat în data de 19 februarie 2025, în intervalul orar 14.00 – 17.00, o acțiune de amploare în municipiul Cluj-Napoca, având ca scop principal prevenirea și combaterea infracționalității stradale și prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere. Citând aceleași surse, la acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, proximitate și sisteme de securitate aceștia fiind sprijiniți de reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj, Serviciului pentru Imigrări al județului Cluj, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. În urma activităților desfășurate, au fost legitimate peste 450 de persoane și verificate peste 220 de autovehicule, fiind reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare. Dintre vehiculele verificate în trafic, 210 au fost utilizate în activitățile de transport mărfuri alimentare și nonalimentare, potrivit polițiștilor. Polițiștii arată că rolul principal al organizării acestor acțiuni a fost cel al responsabilizării acestei categorii de participanți la trafic, asupra riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație și totodată de a crește siguranța pe drumurilor publice.

T.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.