Edilii gherleni în vizită la prietenii din Forchheim

Zilele trecute s-a scris o nouă filă în istoria relațiilor de prietenie Gherla – Forchheim, o localitate din Germania înfrățită cu orașul de pe Someș.

O mică delegație a urbei transilvane, în frunte cu primarul Ovidiu Drăgan, a efectuat o vizită de prietenie în frumosul și pitorescul oraș german, cu care municipalitatea gherleană întreține relații de colaborare de peste 25 de ani. Oaspeții români au participat la manifestările cultural-artistice prilejuite de tradiționala sărbătoare anuală „Annafest”, prilej cu care membrii delegației gherlene au vizitat diferite obiective turistice și  istorice, dar au avut schimburi de experiență și cu edilii burgului german.  Printre altele, au vizitat cunoscuta Berărie „Trei coroane” și casa în care s-a născut inventatorul blugilor „Levis”, făcând cunoștință și cu obiceiurile și tradițiile artei culinare germane, asistând la mai multe evenimente locale.

Membrii delegației gherlene s-au prezentat la toate întâlnirile purtând cămașa noastră tradițională, o surpriză plăcută pentru gazde, care, astfel, au admirat portul nostru popular, descris în amănunt de edilii fostului Armenopolis.

Desigur, în timpul deplasării grupului român s-a trecut în evidență momentele importante ale relațiilor de prietenie, oglindite prin desele vizite reciproce. Prietenii din Forchheim au fost primii care încă la începutul anilor 90 au dotat Cantina de ajutor social din Gherla, realizată prin contribuția Crucii Roșii Germane (Deutsches Rotes Kreuze). De-a lungul anilor, reprezentații Crucii Roșii Germane au mai sprijinit și dotarea Centrului de persoane vârstnice, acțiuni sociale binevenite în contextul îmbunătățirii condițiilor de trai în această locație.

Conform obiceiului, reprezentanții orașului înfrățit Forchheim onorează an de an și Zilele Municipiului Gherla, organizate în luna august sub noua denumire „Zilele Armenopolis”, cinstind astfel  renumele orașului unde a existat o cunoscută comunitate armenească stabilită încă în anul 1726.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut