Drumuri mai bune şi în mediul rural

În ultima perioadă la nivelul judeţului Cluj s-au realizat investiţii importante şi în domeniul modernizărilor de drumuri.

Zilele trecute am trecut pe drumul judeţean Gherla – Cămăraşu, unde, în sfîrşit, se lucrează în zona satului Sîntioana, unde carosabilul a fost un dezastru, pînă în prezent (a pus la grea încercare conducătorii auto!). Dar, de un timp încoace, muncitorii de la ADJ astupă gropile şi se pregăteşte carosabilul pentru asfaltare. Semn bun în privinţa îmbunătăţirii circulaţiei rutiere pe Cîmpie.

Dar, se lucrează şi la reabilitarea drumurilor din localităţile componente ale municipiului Gherla. Recent s-au demarat lucrările de modernizare a străzilor de pe raza satului Băiţa, unde, după estimările făcute, vor fi asfaltaţi 6 kilometri de drumuri. Deocamdată se munceşte pe strada principală, chiar în mijlocul satului (de fapt, este un cartier a municipiului Gherla), dar vor fi reparate toate uliţele localităţii de la marginea oraşului Gherla. De foarte mulţi ani se preconizează modernizarea drumurilor din Băiţa, dar avînd în vedere introducerea apei, a gazului metan şi a canalizării, investiţia a tot fost amînată. Iată că în acest an se face şi treaba asta.

Edilii Gherlii doresc şi modernizarea drumului ce duce spre satele Hăşdate şi Silivaş, la fel două localităţi componente ale municipiului de pe Someş, unde în ultimii 25 de ani nu prea s-au făcut astfel de investiţii. În limita bugetului local, se va realiza şi acest proiect. Paralel se continuă şi reabilitarea străzilor din oraş, începută în această primăvară.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.