Dr. Horia SIMU: Îmi doresc să avem maşini care aşteaptă urgenţe şi nu urgenţe care aşteaptă maşini

Warning: Undefined array key "file" in /home/faclia/public_html/wp-includes/media.php on line 1788

Maşini care aşteaptă urgenţe şi nu urgenţe care aşteaptă maşini: asta îşi doreşte managerul general al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Cluj, dr. Horia Simu. Numai că împlinirea dorinţei presupune, în mod cert, şi construirea acelui spital de urgenţă monobloc de care se vorbeşte de ani buni, fără ca vorbăria să capete, pînă acum, o finalitate.

„Un pacient, într-o situaţie de urgenţă, să zicem, ajunge la UPU. Dacă are nevoie de un consult neurochirurgical, va trebui dus cu ambulanţa la Clinica de Neurochirurgie. Probabil, de acolo va trebui dus la tomograf. Dacă este nevoie, trebuie dus apoi la Maxilo-Facială, pentru consult maxilo-facial, sau la Ortopedie, care iarăşi este în alt spaţiu. Orice consult presupune transportul pacientului dintr-o parte în alta. Or, existenţa unui spital cu cinci, şase, şapte etaje, în care să existe acel centru de traumă, cu neurochirurg, neurolog, chirurg maxilo-facial, chirurg plastic, generalist, internist, cardiolog, ar rezolva toate aceste probleme” – spune, în interviul acordat ziarului Făclia, dr. Horia Simu.   

– Ce s-a întîmplat, ce s-a schimbat la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Cluj, de la începutul anului şi pînă în prezent?

– Serviciul de Ambulanţă este un fel de organism viu, care în permanenţă se schimbă, se dezvoltă. Ce s-a întîmplat? O dată, maşinile. Maşinile tot timpul trebuie reînnoite, tot timpul va trebui să existe aparatură performantă. Maşinile de care eram aşa de mîndri acum trei ani, deja au 200.000 – 300.000 de kilometri. Programul de reînnoire continuă, şi anul acesta, spre sfîrşit, vom primi maşini noi.

În ceea ce priveşte personalul, foarte mult s-a insistat anul acesta pe pregătirea profesională. De ce? Pentru că, dacă ai maşini şi aparatură, trebuie să ai şi oameni cît mai competenţi, mai ales în situaţiile din prespital, unde trebuie, ca-n orice urgenţă, prima dată să acţionezi şi pe urmă să gîndeşti. Acesta este principiul de bază al oricărei urgenţe, şi-n Europa şi peste tot în lume.

Există un program de atestat al asistenţilor medicali, respectiv de creştere a competenţei asistenţilor medicali, un program de trei luni, cu finanţare de la Ministerul Sănătăţii. Programul este destinat asistenţilor din serviciile de ambulanţă, unităţi de primiri urgenţe şi SMURD. După prima etapă, în care s-a făcut programul acestui curs, a urmat partea de acreditare a centrelor de instruire, pe ţară. Ei bine, SAJ Cluj, împreună cu 10 formatori, a fost acreditat ca şi centru de formare, pentru acest atestat de urgenţă, pentru serviciile de ambulanţă. Asta s-a întîmplat acum trei luni. Comisia a fost una complexă, din care au făcut parte reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, de la Cluj a fost şi d-na dr. Golea, de la Bihor – dr. Borcea. Urmează acum, în septembrie – octombrie, acreditarea centrelor de formare ale unităţilor de primiri urgenţe, pentru ca anul viitor să demareze acest program. Timp de trei luni se vor face stagii, atît la UPU, cît şi pe SMURD şi pe Ambulanţă, ca după această perioadă asistenţii medicali să aibă, într-adevăr, o pregătire de prespital, specifică.

E primul program care pune ceva în plus în acel bagaj de cunoştinţe al asistenţilor medicali. Să nu uităm că proporţia maşinilor cu asistenţi este de circa 75-80% în toată Europa. Deci asistentul, respectiv paramedicul este primul care ajunge la intervenţie. Dacă e nevoie, cheamă medicul şi o maşină vine în întîmpinare; dar asistentul trebuie să fie bine pregătit pentru aceste situaţii.

– Aveţi la dispoziţie şi spaţiul necesar pentru desfăşurarea acestor cursuri?

– Avem spaţiu, însă dorinţa noastră mai veche este de a organiza un centru de training mai larg, prin mansardarea clădirii SAJ Cluj. Sperăm ca anul viitor să reuşim mansardarea clădirii strict pentru acest obiectiv, de centru de training.

Anul acesta a fost un an mai special, începînd din luna ianuarie au fost reorganizări la nivelul Ministerului Sănătăţii şi am trecut şi noi, ca Serviciu de Ambulanţă, sub  conducere dublă: conducerea operativă este asigurată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din MAI, iar tot ceea ce înseamnă finanţare, politică de resurse umane, achiziţii, intră în atribuţiile Ministerului Sănătăţii. Altfel spus: sîntem, în continuare, la Ministerul Sănătăţii, dar conducerea operativă – fiindcă trebuie să existe în viitor un tot unitar în ceea ce înseamnă situaţii de urgenţă – este asigurată de Ministerul de Interne, împreună cu SMURD, cu Unitatea Specială de Aviaţie, cu Unităţile de Primiri Urgenţe. Vă amintiţi, cred, accidentul din ianuarie, din Apuseni. De acolo au derivat toate aceste restructurări şi consider că tot ce s-a făcut înseamnă un pas înainte.

– Alte noutăţi, la SAJ Cluj, în acest an?

– Dezvoltarea Serviciului presupune şi recrutare de personal. Am bucuria să spun că persoanele angajate, cel puţin în ultimele şase luni, au provenit din rîndul voluntarilor care activează în cadrul SAJ, atît asistenţi medicali, cît şi ambulanţieri. Într-adevăr, la orice examen practic şi la orice interviu se vede că ai făcut o lună sau un an de voluntariat la Ambulanţă. În al doilea rînd, activitatea de voluntariat, în sine, a crescut, în sensul că avem 80-90 de voluntari, dacă îi socotim şi pe cei de la substaţii. Bucuria mea este că au început să apară voluntari şi în substaţii, persoane care vin fără nici un fel de pretenţii materiale, să înveţe şi să ajute.

– Studenţi la Medicină?

– Studenţi la Medicină, dar şi elevi ai şcolilor postliceale de asistenţi, inclusiv şoferi care fac cursul de ambulanţier şi care doresc, pe urmă, să lucreze într-unul din serviciile de urgenţă din prespital.

– Mai aveţi deficit de personal?

– Da. Există deficit şi e cunoscută această problemă. Media pe ţară este de circa 19-20 de asistenţi la suta de mii de locuitori, or Clujul are în jur de 14,5 asistenţi la suta de mii de locuitori. Tot la nivel naţional se va discuta şi această eficientizare a serviciilor de urgenţă, pentru că acum trebuie să privim nu numai Clujul. Clujul intervine şi în Bistriţa, Bistriţa poate să intervină şi la marginea Clujului… Practic, noi intervenim în toate judeţele din jur. Ideea, care este: trebuie să existe acei timpi de intervenţie egali în toate zonele ţării. Sînt zone în care o intervenţie este mai dificilă din punct de vedere al resurselor, pentru că trebuie să ai maşină, în primul rînd, ca să trimiţi la urgenţă, şi sînt zone mai dificile datorită reliefului. Se va urmări, pe ţară, un plan de repartizare, sau mai bine zis se va face o repartizare a resurselor în funcţie de aceste considerente. Şi, sigur, se va face o renormare, Clujul fiind acum un pic „vitregit” datorită absenţei spitalului unic de urgenţă.

– Se pare că toate drumurile duc, sau ar trebui să ducă, spre acest spital unic de urgenţă. Cum se vede absenţa unui spital de urgenţă monobloc din interiorul unui serviciu de ambulanţă?

– Municipiul Cluj-Napoca, în sine, este un centru universitar important. Clujul reprezintă un judeţ din categoria celor mari, are 600-700.000 de locuitori, care pot suna la 112. Sînt, în plus, zeci de transporturi, în fiecare zi, din judeţele învecinate, cu bolnavi de la spitale de rang inferior, la spitalele cu competenţă crescută, din Cluj. Se ajunge la o supraaglomerare, în anumite momente, a Unităţii de Primiri Urgenţe. În paranteză fie spus, e bine, totuşi, că avem două unităţi de primiri urgenţe, una pentru adulţi şi una pentru copii, fiindcă alte judeţe au o singură unitate, în care sosesc şi copiii şi adulţii.

Unitatea de Primiri Urgenţe este concepută să acorde primul ajutor, să stabilizeze pacientul, să facă primele teste fiecărui pacient care-i intră pe poartă – teste însemnînd pînă la nivel de tomograf, RMN, dacă situaţia o impune, analize speciale de laborator -, după care pacientul să fie transferat într-o anumită clinică.

Lipsa acestui spital monobloc se vede, la noi, în primul rînd din timpii de aşteptare, pentru aceste transporturi asistate. Adică: un pacient, să zicem, ajunge la UPU. Dacă are nevoie de un consult neurochirurgical, va trebui dus la Clinica Neurochirurgie. Probabil, de acolo va trebui dus la tomograf. Dacă este nevoie, trebuie dus apoi la Maxilo-Facială, pentru consult maxilo-facial. Sau la Ortopedie, care iarăşi este în alt spaţiu. Orice consult presupune transportul pacientului dintr-o parte în alta. Or existenţa unui spital cu cinci, şase, şapte etaje, în care să existe acel centru de traumă, cu neurochirurg, neurolog, chirurg maxilo-facial, chirurg plastic, generalist, internist, cardiolog, ar rezolva toate aceste probleme. Circuitul pacientului, pînă să ajungă într-un pat, ar fi mult mai simplu, asta însemnînd, implicit, degrevarea Serviciului de Ambulanţă de aceste transporturi asistate, care acum trebuie făcute. Sînt pacienţi în comă, sînt pacienţi cu suspiciune de hemoragie digestivă, de infarct, care trebuie rezolvaţi. Or, dacă toate aceste specialităţi de care vorbeam s-ar concentra într-un spital regional de urgenţă, ar fi deja mult mai simplu. Spital regional însemnînd şi că poate ateriza elicopterul undeva imediat lîngă el, nu la 2 km.

– Ceea ce înseamnă şi că spaţiul din zona centrală a municipiului este exclus. De fapt, în Europa nici nu cred că se mai construiesc spitale de urgenţă în centrele marilor oraşe.

– Nu, din mai multe motive. În Austria, la Viena, care este unul dintre cele mai mari centre medicale, este situat la periferia oraşului. În Germania, la fel.

Spital de urgenţă înseamnă accesibilitate maximă şi rapidă, cu ambulanţă şi cu elicopter. Ambulanţa trebuie să ajungă rapid, şi nu să meargă, cum e acum cazul Clujului, pe o stradă îngustă, cu sens unic şi pe care sînt şi alte, multe, maşini, ci să aibă un coridor separat, iar elicopterul trebuie să poată ateriza cît mai aproape de spital; ideal – pe acoperişul spitalului, sau dacă nu, pe un helioport situat chiar în vecinătatea acestuia.

În al doilea rînd: spital regional înseamnă mulţi pacienţi din alte judeţe. Or asta înseamnă, pe lîngă aceşti pacienţi, mulţi aparţinători care vin împreună cu ei. Deja apar probleme de parcare, de cazare a aparţinătorilor, deci o serie de chestiuni secundare care, dacă spitalul e situat la periferia oraşului, pot dezvolta o reţea de moteluri. În Germania, de exemplu, în momentul în care te internezi, ai asigurată şi cazarea aparţinătorilor, lîngă spital, la 100 de metri.

– Adică, lîngă terenul pe care se va construi acel spital unic de urgenţă ar trebui să existe un teren pentru parcări şi, eventual, pentru moteluri?

– Acestea se dezvoltă separat! Adică, dacă faci, să zicem, o pîrtie de schi, şi faci apoi o parcare, la acea pîrtie vor veni foarte mulţi, inclusiv dintre cei care vor dori să construiască spaţii de cazare în vecinătate.

Revenind la ce spuneam înainte: un spital regional de urgenţă, mai ales că şi Clujul va avea elicopter, va însemna un spital lîngă care acel elicopter să poată ateriza cît mai aproape. Va fi elicopterul de Arad, elicopterul de Mureş, elicopterul de Cluj. Gîndiţi-vă, dacă trei elicoptere aterizează fiecare numai de două ori pe zi, eventual unul la două ore, ce ar însemna asta pentru zona centrală a municipiului!

Judeţele din jur trimit pacienţi, şi dacă socotim trei, patru maşini, ori şase judeţe înconjurătoare, ajungem la 20-30 de urgenţe majore care o să vină zilnic din celelalte judeţe şi care se vor concentra pe acea Unitate de Primiri Urgenţe, ca pe urmă să fie răspîndite la etajele superioare.

Aţi văzut că nici mall-urile nu se mai fac în centrul oraşelor.

– Legat de timpii pierduţi cu transporturile pacienţilor de la o clinică la alta: ca să se asigure aceste transporturi asistate este nevoie să fie reţinute maşini din intervenţii?

– Da, aşa este. Noi avem în jur de 200-210 solicitări pe 24 de ore, cu totul. Sînt urgenţele venite pe 112, care înseamnă şi aceste transporturi asistate – transport asistat cu asistent sau transport asistat, cu medic, în funcţie de situaţie. Poate fi comă, poate fi pacient intubat, ventilat, poate fi accident vascular cerebral, poate fi pacient cu fracturi multiple, deci pacienţi care trebuie să ajungă dintr-o parte în alta; sau, pentru investigaţii de specialitate – tomograf, RMN. Noi avem trei maşini cu medic (SMURD-ul mai are două), plus nouă maşini cu asistent, pe tură, pe municipiu. Toate aceste maşini rezolvă şi transportul asistat; adică, nu este o maşină anume desemnată, fiindcă şi aceste cazuri trebuie rezolvate, după ce prioritizezi comunitatea, pentru că dacă sună cineva pentru o durere precordială, trebuie să ajungi cît mai repede acolo, dacă e accident de circulaţie, la fel, urgenţele din loc public trebuie, iarăşi, rezolvate. Victima unui accident de circulaţie trebuie adusă la UPU, pe urmă trebuie consult neurochirurgical, şi trebuie să duci pacientul cu maşina pe care o ai liberă la momentul acela. Sînt în jur de 30-35 de transporturi asistate, din totalul de 200-210 solicitări. Nu pot să spun că transportul asistat „blochează” maşina, pentru că acel pacient are nevoie de această maşină, dar este evident că creşte timpul de reacţie la urgenţe. Poate să se întîmple orice în Cluj, fiindcă maşina în care ai un pacient în comă nu poţi s-o iei şi s-o trimiţi, să zicem, la un accident. Acolo, trebuie să gestionezi resursele pe care le ai.

– Care ar fi trei argumente „forte” pentru grăbirea construirii unui spital de urgenţă monobloc?

– În primul rînd, interesul pacientului. Apoi, calitatea actului medical va creşte de la pămînt la cer. Pacientul intră pe o uşă, iar în momentul în care iese pe cealaltă uşă iese direct în salon sau în sala de operaţie. Nu în ultimul rînd, degrevarea centrului Clujului de această aglomeraţie de pacienţi, ambulanţe, aparţinători.

– Ce vă dorţi cel mai mult, legat de Serviciul de Ambulanţă şi, în acelaşi timp, de Spitalul de Urgenţă?

– Îmi doresc să avem maşini care aşteaptă urgenţe şi nu urgenţe care aşteaptă maşini.

M. TRIPON