Doi studenți UTCN, locul doi la Olimpiada Națională de roboți industriali

Studenții Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), Iasmina Don și Gabriel-Marius Gaciu, au obținut locul al doilea la prestigioasa Olimpiadă Națională Fanuc WorldSkills, desfășurată în perioada 20-22 mai 2024, la Cluj-Napoca.

Aceștia au fost pregătiți de profesorii din cadrul UTCN conf. dr. ing. Sergiu-Dan Stan și prof. dr. ing. Bogdan Mocan. „Studenții au demonstrat abilități excepționale în programarea roboților industriali pentru a îndeplini sarcini complexe și au avut oportunitatea de a se familiariza cu cele mai recente dezvoltări din domeniul mecatronică și robotică.”, anunță reprezentanții Universității Tehnice din Cluj-Napoca, pe pagina de socializare a instituției.

Desfășurată la Cluj-Napoca, Olimpiada Națională Fanuc WorldSkills-Integrare de roboți industriali a reunit mai multe echipe de studenți din țară, respectiv de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea Politehnica din București.

Echipele formate din doi studenți și un cadru didactic îndrumător, s-au „duelat” timp de trei zile în diferite probe de concurs, desfășurate exclusiv în limba engleză, pentru a-și demonstra abilitățile și cunoștințele de programare și utilizare a roboților industriali. Scopul final al aplicației a fost realizarea unui proces de șlefuire. Concursul, organizat în parteneriat de către FANUC România și Fundația WorldSkills România, are ca obiectiv pe termen lung aprofundarea cunoștințelor, abilităților și experienței practice ale studenților din universitățile tehnice românești în programarea și integrarea roboților industriali în perspectiva dezvoltării unei cariere profesionale într-un domeniu de foarte mare actualitate.

Sursă foto: pagina de socializare a UTCN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut