Dispreț față de românii din străinătate

„Fac un apel către românii din Diaspora, un apel necesar, dar care mă umple de tristețe: dragii mei, nu veniți anul acesta acasă de Sărbători. Este foarte important să înțelegeți, oricât de greu ar fi, că revenirea în țară, în sânul familiei, poate fi extrem de periculoasă atât pentru voi, cât și pentru cei la care țineți atât de mult”.

Mesajul a fost transmis recent românilor plecați să muncească în străinătate de președitele Klaus Iohannis. De altfel, nu este primul apel de acest tip pe care șeful statului îl face migranților români. A mai invocat acest lucru pe la mijlocul lunii martie când menționa că  „trebuie să le spunem cu tristețe, dar și cu sinceritate, să nu vină în acest an acasă de sărbători”.

Aceste cuvinte se află oarecum în contrast cu atitudinea pe care locatarul de la Cotroceni a avut-o până acum față de diasporă. Acel „nu veniți anul acesta acasă de Sărbători” sună cumva ciudat, conaționalii noștri plecați să găsească un trai mai bun în afara țării, cu siguranță, nu se așteptau să audă așa ceva din gura șefului statului român.

Cu atât mai mult cu cât, la sfârșitul anului trecut, în contextul aniversării a trei decenii de la Revoluția Română, Iohannis le transmitea emigranților români că  atunci „când ne va fi greu, să ne găsim sprijin unii în ceilalți, fiindcă noi, românii, oriunde ne-am afla, suntem o mare familie, uniți pentru totdeauna de dragostea de țară care ne dă forța să depășim orice obstacol”. Mai mult, marele teuton de Sibiu, cel care şi-a cumpărat şase case din banii pe meditaţii la Fizică- zice el!,  mai arăta că „visăm cu toții la aceeași Românie, o țară prosperă și sigură, o casă primitoare pentru toți cetățenii săi”. Acum însă a venit acel moment în care românii din Diaspora chiar au nevoie de sprijin iar România trebuie să demonstreze că „este o casă primitoare pentru toți cetățenii săi”. O mare parte dintre cei care au migrat se află în situație disperată. Unii și-au pierdut locurile  de muncă din cauza că așa zisa „gig economy” (economia la cerere sau munca la comandă, n.n) a dispărut iar cei care lucrau ca îngrijitori casnici au fost lăsați cu ochii în soare. Mai sunt români care au emigrat pe termen scurt și mulți dintre ei nu au contracte de muncă sau permis de muncă, fiind extrem de vulnerabili în fața crizei.

Toți aceștia nu au de ales decât să se întoarcă în țara lor. Numai că află că nu au ce căuta aici pentru că „revenirea în țară, în sânul familiei, poate fi extrem de periculoasă”. Un gest de sfidare fără margini la adresa celor care ani la rând prin remitențele lor au contribuit din plin la PIB-ul României. Cum adică tu, șef de stat, le spui cetățenilor să nu vină în țară? După mai bine de cinci ani de mandat la Cotroceni, Iohannis ar trebui să știe că dreptul la liberă circulație, în țară și străinătate al cetățenilor români este garantat de Constituție(art.25). Tot Iohannis ar trebui să cunoască și faptul că dreptul la ocrotirea sănătăţii cetățenilor este garantat de Legea Fundamentală. Numai că pe președintele României pare să nu-l intereseze soarta românilor din străinătate aflați în dificultate. L-au interesat doar voturile lor. Iar acum când sunt disperați și au nevoie de ajutor le transmite să stea departe de casă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.