Din fotoliul de orchestră – Exuberanță tinerească la Schubert, iubire, prietenie și moarte la Mahler

Dacă este să mă refer de la bun început la invitații serii-dirijorul Cristian Mandeal, soliștii Ruxandra Donose/mezzosoprană, Marius Vlad Budoiu/tenor-, la programul de concert-Cântecul Pământului/Mahler, Simfonia nr 5 în si bemol major D 485/Schubert-consider că sala Colegiului Academic ar fi trebuit să fie mai plină. A fost, dar nu la cerințele unei seri care merita atenție. Nu accept scuze de genul ploaie, frig, se poate trece și peste inconvenientele anotimpului. În fine…

Simfonia nr 5 în si bemol major D 486 de Franz Schubert (1797-1828)-Allegro; Andante con moto; Menuetto. Allegro molto. Trio; Allegro vivace-a fost compusă într-un an 1816 extrem de încărcat pentru compozitorul atunci de numai 19 ani. Compune Simfonia nr 5 la scurt tip după Simfonia nr 4 Tragica, dar într-un an în care compune cca 200 de lucrări, de la cele două amintite simfonii la lucrări corale, trei sonate pentru vioară, două cvartete de coarde, o uvertură, dansuri, cântece…Prima audiție este susținută de o orchestră particulară, în casa unuia dintre prietenii lui Schubert. Apoi, apoi peste partitură se așterne uitarea pentru aproape 50 de ani. Cu toate acestea,  istoria muzicii reține anul  1841, 17 octombrie, la 13 ani după moartea compozitorului, dar și 1873, Londra 1 februarie, respectiv 1938, LA Philharmonic.

Modelele lui Schubert pentru această perioadă a tinereții, sunt două, Mozart și Haydn, părerile specialiștilor fiind împărțite. Se poate afirma că Simfonia nr 5 încheie  clclul simfoniilor de inspirație mozartiană (S1, S3 și S3). Cert este că Simfonia nr 5 este partitura tinereții exuberante, care cucereșete de la primele măsuri. Gestul dirijoral al Maestrului Cristian Mandeal, precis și elegant, evidențiază bogăția temelor, culorile timbrale luminoase, cromatismul impunător din Menuetto, finalul strălucitor și plin de viață. Totuși, există și totuși, glisările repetate ale celor doi corniști, supărătoare. Maestrul Mandeal, i-a evidențiat, noi nu, includ și nemulțumirea publicului.

Cântecul Pământului de Gustav Mahler (1860-1911)-Cântecul de pahar despre jalea pământului; Cel singur în toamnă; Despre tinerețe; Despre frumusețe; Bețivul primăvara; Despărțirea-are o istorie interesantă, pe rol fiind blestemul celei de a 9-a simfonii. Să ne gândim numai la Beethoven, Dvorak, Bruckner, Schubert (a 8-a neterminată), Vaughan Williams și…Mahler. Cel care compune Cântecul Pământului în 1816, în cea mai neagră perioadă a existenței sale, expresie sinceră a experiențelor personale. Din care nu lipsesc iubirea, trădarea, prietenia, adulterul soției, pierderea serviciului, moartea ca final.

Unii specialiști o consideră ca fiind a 10-a Simfonie, alții ca a 9-a Simfonie. Leonard Bernstein o consideră ”cea mai mare simfonie”. Încerc să clarific lucrurile. Simfonia nr 8 este finalizată în vara lui 1906, cu prima reprezentație în 12 septembrie 1910, la Munchen, cu Mahler dirijor. Simfonia nr 9 este începută în 1908 și finalizată în 1909. Simfonia nr 10 este începută în vara lui 1910, iulie-septembrie, rămâne neterminată.

Cântecul Pământului are prima reprezentație în 1911, pe scena Tonnhalle Munchen, dirijor Bruno Walter, soliști Sara Cahier și William Miller (ambii americani), succesul fiind imediat.

Colecția de șase lieduri este subintitulată O simfonie pentru tenor, alto și orchestră, cu șase teme bine definite. Este vorba despre tinerețe, frumusețea pământului, iubire, prietenie, peisaj, suferință și chinuri, moarte. Trei lieduri sunt pentru alto (Cel singur în toamnă, Despre frumusețe, Despărțirea), trei pentru tenor (Cântecul de pahar despre jalea pământului, Despre tinerețe, Bețivul primăvara), la rang de artă în interpretările celor doi soliști, Ruxandra Donose și Marius Vlad Budoiu. Într-un acord perfect cu intențiile dirijorale și prestația Orchestrei. În orice caz, o a doua lucrare  a simfonicului de vineri, 11 aprilie 2025, la  nivel superior  de performanță artistică.

Demostene Șofron

Foto Bogdan Meseșan