Digitalizarea serviciilor Primăriei Municipiului Gherla

În programul din campania electorală, primarul municipiului Gherla, Ovidiu Drăgan, a inclus și problema digitalizării serviciilor.

Iată că, după mai mult de un an de așteptare, zilele trecute, la sediul Primăriei s-a semnat contractul pentru implementarea proiectului „Simplificarea procedurilor administrative” (dogitalizarea Primăriei), un moment important în activitatea  cotidiană a edililor, preocupați de modernizarea serviciilor și a compartimentelor, dar și de ușurarea comunicării cu cetățenii orașului.

Durata de implementare a proiectului: anul 2022. Cu această ocazie a fost prezentat gazdelor conceptul tehnic – arhitectura și logica proiectului de digitalizare, precum și componentele proiectului. La întâlnire au fost prezenți primarul Ovidiu Drăgan, viceprimarul Paul Măhălean și șefii serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei, dornici de a face cunoștință cu avantajele digitalizării în administrația locală, procedeu aplicat deja în multe Primării din țară. Iată că și municipiul Gherla intră în rândul localităților unde digitalizarea câștigă tot mai mult teren, urmând ca în viitor să fie modernizată și clădirea ce adăpostește Primăria, un sediu cam vechi și care are mare nevoie de reabilitare.

Proiectul privind digitalizarea este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, care promovează crearea unei administrații publice moderne, capabilă să faciliteze dezvoltarea socio-economică prin intermediul unor servicii publice competitive, investiții și reglementări de calitate. Asta doresc în acest an cei care conduc destinele urbei de pe Someș. Primul pas s-a realizat deja.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut