Proiecte de peste un miliard de euro pentru Cluj-Napoca, „înghețate” pe hârtie din lipsă de fonduri

Dan Tarcea admite că este nevoie de peste un miliard de euro. Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca a declarat că mai multe investiții majore obținute prin concursuri de soluții — printre care reamenajarea Pieței Mihai Viteazul, proiectul Cetățuia, Parcul Bună Ziua, etapa a doua a Parcului Est sau zona Expo Transilvania — nu au în prezent surse de finanțare asigurate. Edilul a subliniat că valoarea însumată a acestor obiective depășește cu mult suma de un miliard de euro, situație complicată suplimentar de costurile ridicate ale exproprierilor aferente proiectelor deja demarate.

Reconfigurarea zonei Pieței Mihai Viteazul

Proiectul de reconfigurare și modernizare a Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” demarat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România (OAR), aduce o viziune nouă asupra infrastructurii școlare din centrul orașului. Aflat pe un teren de aproximativ 15.000 mp în zona protejată a municipiului, ansamblul actual cuprinde trei clădiri didactice, anexe și sala de sport „Sonia Iovan”. Obiectivul noii investiții este extinderea capacității de școlarizare la 70 de clase (maximum 1.776 de elevi) și creșterea suprafeței desfășurate construite la un plafon de 17.620 mp.

Proiectul câștigător — realizat de echipa de arhitectură S.C. Filip S Concept S.R.L. și S.C. Hab Pro Creative S.R.L., alături de specialiștii de la S.C. XC Project S.R.L. și S.C. CSP Proiect S.R.L. — propune regândirea corpurilor de clădire existente pentru standardele educaționale ale secolului XXI. Totodată, investiția include reconfigurarea străzilor adiacente, care vor fi transformate în spații pietonale și de promenadă vibrante, integrate armonios în țesutul istoric al Clujului.

„Avem un program mai larg, inclusiv cu cel din Piața Mihai Viteazul, este prins pe acel concurs de soluții. Din păcate, nu există finanțare pentru a putea să mergem mai departe, așa cum nu avem finanțare astăzi nici pentru Cetățuie, nu avem finanțare nici pentru parcul din Bună Ziua, nu avem finanțare nici pentru proiectul care este în zona Expo Transilvania…

Nu avem finanțare nici pentru etapa a doua de la Parcul Est. Nu avem finanțare nici pentru zona unde e Expo Transilvania, Parcul Est și celelalte zone, pentru că și acolo a fost un concurs de soluții —, dacă adunăm toate aceste valori, cred că depășim cu mult un miliard de euro. În condițiile în care să nu uităm că trebuie să fie făcute și celelalte părți de expropriere, încă mai avem de plătit la partea de exproprieri pentru celelalte proiecte pe care le-am început deja”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea.

Parcul Bună Ziua

Viitorul parc Bună Ziua reprezintă una dintre cele mai importante piese-lipsă din rețeaua de spații verzi a orașului. Această zonă rezidențială dezvoltată după anii 2000 de-a lungul rețelei principale de transport (Strada Bună-Ziua) a lăsat foarte puțin spațiu pentru spațiile publice verzi. Un important prim pas pentru ridicarea calității vieții în zonă s-a făcut în anul 2020, prin modernizarea infrastructurii de transport auto, velo și pietonal, a iluminatului stradal și prin primele inserții consistente de material vegetal. Următoarea etapă necesară în dezvoltarea zonei este amenajarea Parcului Bună Ziua, un spațiu verde ce trebuie să îmbine o valoare peisagistică ridicată, accesul facil pentru toți locuitorii cartierului, satisfacerea funcțiunilor urbane de loisir și a celor de socializare. Aceste cerințe trebuie în mod obligatoriu dublate cu cele ecologice, de o importanță cel puțin egală: punerea în valoare a pârâului Becaș.

În 2022, municipalitatea clujeană avea în plan modernizarea și crearea a aproximativ 299 de hectare de spații verzi, cu o investiție estimată la 100 de milioane de euro din fonduri locale, naționale și europene. Parcul Bună Ziua se alătură astfel suitei de proiecte majore de infrastructură verde destinate reconfigurării cartierelor clujene.

Pentru amenajarea parcului Bună Ziua, primăria a organizat concurs de soluții, o inițiativă realizată în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România (OAR).

Propunerea clasată pe primul loc propune transformarea zonei într-un important coridor ecologic și un punct de atracție comunitar pentru locuitorii cartierului.

Câștigătorul concursului a fost Punct Birou de Arhitectură S.R.L. Autori principali: Andrei Bacoșcă, Mădălina Doroftei, Ruxandra Grigoraș, Lázár Csaba, Mădălina Perju, Daniel Șerban. Juriul de specialitate a apreciat strategia de conservare și completare a vegetației existente, protejarea pajiștei centrale și amplasarea unor construcții minim invazive, retrase față de zona principală. Soluția oferă totodată accesibilitate pietonală optimizată între cele două cursuri de apă din zonă, integrând parcul în rețeaua verde a orașului.

Regenerarea zonei Expo Transilvania

Un alt proiect important care vizează schimbarea radicală a unei zone „gri” din Cluj-Napoca este legat de regenerarea zonei Expo Transilvania. Concret, se are în vedere amenajarea parcului Aurel Vlaicu; amenajarea unor străzi după conceptul de walkable city, în continuarea proiectului-pilot al străzii Molnar Piuariu; amenajarea de piste de biciclete, plantarea de aliniamente de arbori, creșterea suprafeței verzi. De asemenea, proiectul presupune eliberarea spațiului public prin construirea de parkinguri (450 de locuri de parcare). Pentru realizarea proiectului de reamenajare a zonei Expo Transilvania se miza pe fonduri europene și de la bugetul local.

Cu o suprafață de peste 9 hectare, parcul Aurel Vlaicu va fi transformat într-un pol verde de agrement, sport și cultură. Proiectul include alei pietonale noi, facilități sportive (terenuri multifuncționale și de baschet, aparate de fitness, pistă de jogging), un amfiteatru în aer liber, un loc de joacă modular modern pentru copii, spații tematice de relaxare (grădină terapeutică, grădină solară) și o piață agroalimentară modernizată.

Proiectul prevede reconfigurarea infrastructurii stradale (Walkable and Smart-City) prin reabilitarea integrată a tronsoanelor străzilor Dâmboviței, Ialomiței, Tribunul Vlăduțiu și Aleea Dâmboviței. Intervențiile prevăd lărgirea trotuarelor, crearea unei rețele continue și protejate de piste/benzi pentru biciclete, resistematizarea circulației rutiere, modernizarea iluminatului public cu telegestiune, îngroparea rețelelor edilitare și dotarea spațiului cu mobilier urban inteligent (bănci smart, Wi-Fi, puncte de încărcare).

Pentru preluarea fluxurilor auto și eliberarea spațiului pietonal, proiectul integrează realizarea a două parcări principale – un parking subteran în zona centrală Expo Transilvania (~140 locuri/nivel) și un parking suprateran de minimum 195 de locuri în zona IRA, ambele facilitând conexiunea directă cu viitoarele stații de metrou și tren metropolitan.

Conceptul arhitectural și peisagistic general este inspirat din tema „Zborului” și activitatea de pionierat a aviatorului Aurel Vlaicu, configurând un ax structurant dinamic în formă de mărire/săgeată, completat de aliniamente verzi cu specii cu nivel ridicat de captare a dioxidului de carbon. Proiectul va spori considerabil accesibilitatea, calitatea aerului și nivelul de trai pentru locuitorii din cartierul Mărăști, susținând totodată tranziția spre un transport alternativ durabil în Cluj-Napoca.

În 28 aprilie, deliberativul local a aprobat documentația pentru acest proiect, astfel încât să poată fi depusă pentru finanțare prin Agenția de Dezvoltare Nord-Vest.

Parcul Est

Modernizarea Parcului Est presupune amenajarea de noi spații de relaxare, 7 zone de sport și 13 locuri de joacă pentru copii, amplasarea de mobilier urban, rastele pentru 610 biciclete/trotinete, telescoape pentru observarea păsărilor, 18 stații pentru încărcarea mașinilor electrice, modernizarea iluminatului public ș.a. De asemenea, pentru păstrarea unui nivel cât mai redus de impact antropic, vor fi stabilite trasee de vizitare în interiorul zonei de protecție a habitatului natural, accesul fiind restricționat sezonier.

În viitorul parc vor fi plantați un număr de 5.295 de arbori noi. Arborii maturi vor fi păstrați, iar exemplarele considerate remarcabile vor fi valorificate prin includerea lor în trasee tematice și educative.

Pentru încurajarea utilizării mijloacelor de transport alternative la mașină, pe malul drept al râului Becaș – pe toată lungimea adiacentă Parcului Est – și în zonele de acces în parc se vor amenaja piste pentru biciclete, precum și infrastructură pentru circulația pietonală (14,83 km alei pietonale și piste). În ceea ce privește accesul în Parcul Est din Calea Someșeni, acesta va fi reconfigurat astfel – amenajare stație transport în comun, bandă suplimentară, piste de biciclete, trotuar – și se va realiza o parcare publică cu 38 de locuri. În zona de acces adiacentă străzii G-ral Nicolae Dăscălescu se va realiza o parcare cu 83 de locuri, precum și o zonă pietonală amplă. Tot în această zonă se vor amenaja 3 terenuri de baschet, 6 terenuri de tenis și un teren de fotbal, iar pavilionul reunește o sală de sport de nivel competițional cu o capacitate de 96 de persoane și o sală de evenimente care poate găzdui 359 de persoane.

Valoarea totală a investiției este de 475.779.557,19 lei cu TVA (peste 96 mil. Euro), iar durata propusă de execuție este de 24 de luni de la ordinul de începere a lucrărilor.

Cetățuia

Zona Cetățuia, un obiectiv emblematic pentru municipiul Cluj-Napoca, este prinsă în strategia primăriei pentru modernizare. Aici deja s-au făcut exproprieri de imobile.

Proiectul vizează amenajarea a peste 100 de hectare de parcuri, modernizarea și revitalizarea parcurilor.

În proiect, specialiștii au pus accentul pe păstrarea cadrului natural al zonei și pe realizarea de intervenții punctuale și minimale. Practic, se propune accesibilizarea dealului printr-un sistem de alei extinse, dar subordonate peisajului. Se dorește, de asemenea, păstrarea accentului pe spațiile verzi și pe peisaje, iar ameliorarea imaginii urbane se va face în concordanță cu caracterul istoric al zonei, prin dezvoltarea cu prioritate a deplasărilor pietonale și a spațiilor destinate acestora, precum și a modalităților de deplasare velo.

Și pentru acest proiect, Primăria a organizat concurs de soluții, fiind câștigat de Metapolis Architects BVBA, Atelier Mass, Ana Horhat.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.