Despre rugăciunea digitală

A cincea este rugăciunea duhovnicească făcută cu mintea, care se ferește de orice gând. Stând mintea în cele zise și căzând la Dumnezeu cu frângeri negrăite, cere să se facă numai voia dumnezeiască întru toate faptele si cugetările sale, neprimind niciun gând sau figură, sau culoare, sau lumină, sau foc, sau peste tot altceva. Și ca una ce privește numai la Dumnezeu și vorbește numai cu El, a ajuns fără formă, fără culoare și fără fi gură. Căci aceasta este rugăciunea curată, ce se cade să o aibă cel lucrător. Iar celui contemplativ i se cuvin altele mai mari decât acestea.

(Petru Damaschin, Învățături duhovnicești)

Deseori ajungem să medităm la sensul rugăciunii noastre și la semnele care însoțesc reușita acesteia. Dorința certitudinii are nevoie imperioasă de o voce care să ne asigure și să ne susțină în travaliul găsirii albiei unde rugăciunea să curgă lin. Acest rol aparține în mod tradițional și întemeiat duhovnicului, iar o parte însemnată din ce înseamnă viață duhovnicească se desfășoară în grija paternă a sfaturilor și liniilor directoare de conștiință. La fel cum Sfântul Apostol Pavel sfătuia și resimțea chinurile nașterii din nou ale celor proaspăt încreștinați (Galateni 4, 19) ca fiind suferințele copiilor săi, la fel preotul duhovnic îndrumă, îndeamnă și compătimește pe lungul drum al găsirii adevărului. E prea puțin prezentă în mintea noastră realitatea paternității „apostolului neamurilor”, care nu doar a călătorit în Europa și a redactat scrisori cu un profund și inegalabil conținut teologic, ci s-a mistuit de dragul sufletelor celor pe care i-a văzut luând chipul lui Hristos.

În sinuoasa noastră viața intrinsecă așteptăm o astfel de protecție caldă, de dragoste dezinteresată și orientată doar sufletește. Să fim valoroși doar pentru universul nostru lăuntric, nu pentru funcții sau împrejurări sociale.

Fiindcă nu trăim într-o lume ideală, percepția unei asemeni așteptări s-a transformat prin concursul lașității noastre într-o decriptare derizorie a semnelor. În fond, ne trezim că vânăm sentimente diferite, libertăți care separă și emancipări care individualizează.

Uneori, chiar rugăciunea intră pe făgașul minunismului facil și ne surprindem debusolați. Căutăm să ne compensăm situația prin centuri de siguranță. Ascultăm doar un fel de muzică pentru că doar acel gen e compatibil cu certitudinea justei situări, acceptăm doar un tip de dialog și doar un soi de revelații personale. Este o așteptare de genul celei descrise în fragmentul de sus. Norul necunoașterii mistice nu intră în orizontul expectanței noastre și dăm la schimb foarte repede libertatea pe garanția unor reacții și senzații memorizate pe care tot continuăm să le exploatăm.

Mi-e foarte greu să descriu pierderea priveliștii credinței care este lucrătoare prin iubire (Galateni 5, 6), în primul rând din pricina propriei cărți a păcatelor pentru care sunt un vajnic lucrător, dar mai ales pentru că îmi lipsește lărgimea și lungimea și înălțimea și adâncimea și nu cunosc iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoștință (Efeseni 3, 18-19).

Pot în schimb să duc imaginația în direcția opusă. Văd în zare un nou inchizitor. Acesta nu mai trăiește în Spania secolului al XV-lea, ci în viitorul foarte apropiat al omenirii. A învățat toată teologia scrisă și a ascultat toate vocile părinților duhovnicești. A parcurs toate tratatele, a citit toate textele Sfinților Părinți, cunoaște și rezumă impecabil toate canoanele și toate situațiile pastorale excepționale. Nu doar că le admiră, ci le înțelege, le metabolizează, le aplică altora la cererea expresă. Nefiind totuși uman, este idealul teologiei absolute. Știința lui comportamental-religioasă se bazează pe reprezentarea biologică a arhetipului celui care întreabă, cât de aspru să postească, cât de mult s-a împotrivit păcatului, cât de mult se poate ruga, unde se află pe scara credinței. Gândiți-vă, va răspunde exact când ai nevoie de răspunsuri, indiferent de oră și de situație, te va cunoaște întru totul, te va călăuzi duhovnicește și va reține toate detaliile într-o memorie holografică de cristal astfel încât să nu fii nevoit să reiei piesă cu piesă drama ta. Acesta va fi duhovnicul inteligenței artificiale! Duhovnicul viitorului!

Am învățat de-a lungul timpului că voia lui Dumnezeu nu este un mesaj care se comunică brutal și, deși m-am jucat în aceste rânduri cu un anumit ton profetic, mă gândesc mereu că nicio instanță digitală net superioară ca inteligență și conexiuni teologice nu va putea replica dragostea paternă așa cum o vedem și o citim în epistolele pauline și o vedem reflectată parțial în ochii duhovnicilor noștri.

Hristos-Dumnezeu, Tatăl nostru, Părintele Absolut, este chipul spre care tânjim în libertatea noastră care cere semne ale dragostei, mici dovezi de familiaritate spirituală și bucurii interioare. Dar oare în dragoste, mai mult așteptăm sau mai mult oferim?!

Dr. Adrian Eugen Truța