Descindere a polițiștilor la un chef organizat într-o cabană din Gilău

Descindere a polițiștilor și jandarmilor clujeni la o cabană din localitatea Gilău unde un tânăr își sărbătorea ziua de naștere. Oamenii de ordine au găsit 20 de persoane care petreceau, cheful fiind întrerupt iar petrecăreții au fost sancționați contravențional în conformitate cu Legea 55/2020 si Legea 61/1991R.

La data de 24 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-o cabană din localitatea Gilău, are loc un eveniment privat la care participa un număr mare de persoane.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rura Florești, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și ai Grupării Mobile ,,Ștefan Cicio Pop Cluj-Napoca.

în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la locația menționată, un tânăr de 20 de ani, din comuna Gilău, își sărbătorea ziua de naștere.

Totodată, în interiorul cabanei au fost identificate alte 20 de persoane.

În baza celor constatate au fost aplicate un număr de 26 de sancțiuni contravenționale în conformitate cu Legea 55/2020 si Legea 61/1991R, în valoare totală de 15.500 de lei”, a anunțat IPJ Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut