Democraţia – tot mai limitată

Radu VIDA

 Nu sînt dintre cei care cred în certitudinea că societatea capitalistă şi-a trăit traiul. Şi, sincer, nici nu şi-a mîncat mălaiul. Doar că, acum, ceva e putred. Şi nu neapărat în Danemarca. Ci în lumea întreagă. Lumea, cei mulţi, vreau să spun, s-au dus la vot pentru că le-a făcut plăcere, iar capitalismul adevărat a reuşit să ofere şi celor ce trudesc un „colţişor de rai”. O maşină, o casă… căci, vorba aia: pînă la urmă, o zamă şi un cîrnat mănîncă fiecare. Restul, cauzează la garamaţă!

Mai exista însă ceva care dădea sentimentul că, vezi doamne, boborul conduce, chiar dacă prin reprezentanţi. Turma mergea disciplinată la urne, se supunea majorităţii, dar cînd avea ceva de spus… Protesta,  domnule! Cu mici reglementări, care ţin de evitarea anarhiei, tot omul, organizaţia sau oraşul, ţara, puteau să strige. Să urle: jos! Şi chiar dacă nu se întîmpla nimic, sau cosmetizările nu treceau de reţeta lu’ Conu Iancu (să se schimbe, primesc…), debuşeul se realiza. Se negocia, mai dau şi eu, mai laşi şi tu şi treburile intrau pe un făgaş normal.

Acu’, că-i groasă, lumea a luat-o razna. Mai exact, lumea vrea să-şi spună în stradă, nemulţumirile, iar guvernele fac pe dracu-n patru să nu se întîmple asta. De teama preluării modelelor violente, mai toate autorităţile încearcă o ciuntire a posibilităţilor de manifestare liberă a nemulţumirilor populare.Aşa a fost în Nordul Africii, în Orientul Apropiat, pe Wall Street, în SUA, în Italia sau, mai recent, la supuşii Majestăţii Sale, Elisabeta a II-a. Peste tot, poliţia a bătut la ei ca la hoţi, oamenii nu au putut manifesta în locurile unde credeau ei că off-urile lor vor fi mai bine auzite şi, în general, demonstraţiile au fost reprimate cu brutalitate. Au trecut vremurile în care poliţia apăra pe demonstranţi? Nu putem generaliza. Dar, ceea ce e sigur, balanţa s-a înclinat înspre politicul care se apără, iar demonstranţii  atacă. Deocamdată, pare să cîştige echipa mai tare a celor care deţin puterea asupra forţelor coercitive ale unei naţii.

Nici la noi lucrurile nu stau altfel, pentru că, spiritul nostru de imitaţie, nostalgia după dictatură a conducătorilor şi vechea caracterizare despre mămăliga românească au lăsat urme în chiar gena naţională, ca să spun aşa. Am mai vorbit în editorialele noastre despre întoarcerea cenzurii. Şi nu mă refer neapărat la picioarele în fund pe care le-a primit ministrul Lăzăroiu, pentru nişte – pînă la urmă – adevăruri în care credea. Şi nici măcar la secretomania vizitei Băsescului în Statele Unite ale Americii, propovăduind formarea Statelor Unite ale Europei şi renunţarea şi la fărîma de suveranitate care ne-a mai rămas. Astea pot fi speculaţii.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre site-ul  Ministerului Administraţiei şi Internelor, unde se propune schimbarea modalităţilor de accedere la demonstraţii politice, sociale, organizarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni şi orice alte întruniri. NU este negaţia care domină texul. Nu se mai poate în faţa instituţiilor militare, nici a celor care sînt păzite de militari; nu la Parlament, la Guvern; nu se anunţă cu 3 zile înainte, ci cu 5; iar declararea intenţiei de adunare de orice fel nu înseamnă şi aprobarea pentru manifestaţie. Şi, constată toată lumea, poliţia „civilă” şi cea comunitară cu precădere au tot mai mult apucături de miliţieni, uniformele, gesturile şi aroganţa înlocuind respectul şi nevoia de a fi în slujba populaţiei. Impresia că sînt angajaţi în apărarea statului de drept, şi nu a cetăţenilor, face ca… dreptul să înceapă cu… stîngul. Ca orice e pas de defilare, care slăveşte dictatura.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut